G4Media.ro

Un sucevean și-a reclamat pentru a doua oară tatăl că a plecat…

Un sucevean și-a reclamat pentru a doua oară tatăl că a plecat la plimbare cu mașina, deși era băut / Polițiștii l-au oprit în trafic și l-au încătușat pentru că devenise agresiv

Un bărbat din Putna a fost prins în trafic în timp ce conducea un autoturism după ce a fost reclamat chiar de fiul său, relatează Monitorul de Suceava.

Incidentele care au dus la reținerea lui Cătălin Gîngă, de 52 de ani, s-au produs duminică, la orele amiezii. Inițial, fiul a sunat la 112 și a reclamat că tatăl său face scandal la domiciliu. Ulterior, a revenit cu un nou apel și a precizat că tatăl său a plecat la plimbare cu mașina deși era sub influența băuturilor alcoolice.

Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au identificat rapid mașina condusă de Cătălin Gîngă și au făcut semnalele de oprire. Șoferul a oprit, dar când polițiștii au încercat să îl legitimeze a devenit agresiv și a încercat să plece de lângă mașină. A fost momentul în care oamenii legii au trecut la acțiune și ș-au încătușat pe recalcitrant.

Rezultatul la testarea cu aparatul etilotest a fost de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care bărbatul a fost dus la spital, unde i s-au recoltat mostre de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Mai mult, din verificări s-a constatat că șoferul nu avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru fapte comise tot la regimul rutier.

Cătălin Gîngă a fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior a fost plasat sub control judiciar.

În urmă cu mai bine de un an, același individ a fost protagonistul unui alt incident în trafic. În martie 2021, polițiștii de la Secția Rurală Gălănești au fost sesizați, tot de fiul lui Gîngă, despre faptul că tatăl său a plecat de acasă, din Putna, la volan, în stare de ebrietate. Și atunci a fost reținut de polițiști.

Sursa foto: Facebook / Poliția Română

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...