G4Media.ro

Un tablou cumpărat dintr-un târg de vechituri, atribuit lui Modigliani / Tabloul,…

sursa foto: captura

Un tablou cumpărat dintr-un târg de vechituri, atribuit lui Modigliani / Tabloul, de acum considerat a fi de mare valoare, a fost cumpărat de Paolo Guzzini, un antreprenor şi colecţionar din Recanati, o comună din regiunea italiană Marche

O pictură realizată de un artist aparent anonim, cumpărată de un colecţionar italian dintr-un târg de vechituri din Franţa în urmă cu 15 ani, a fost atribuită maestrului modernist de la începutul secolului al XX-lea Amedeo Modigliani, a raportat vineri cotidianul Il Resto del Carlino, citat de agenţia de presă ANSA, transmite Agerpres.

Tabloul, de acum considerat a fi de mare valoare, a fost cumpărat de Paolo Guzzini, un antreprenor şi colecţionar din Recanati, o comună din regiunea italiană Marche, locul de naştere al poetului Giacomo Leopardi.

Lucrarea, fără semnătură, avea pe spate o ştampilă aparţinând unui magazin care îi aproviziona pe artiştii din cartierul parizian Montmartre la începutul secolului al XX-lea.

Acest detaliu l-a făcut pe proprietarul picturii să continue căutarea autorului ei, iar Arhiva Modigliani din Roma a confirmat atribuirea acestei lucrări celebrului artist originar din Livorno. Reprezentanţii instituţiei sunt atât convinşi de originea picturii, încât au publicat-o deja în noul şi cel de-al şaselea volum al Arhivei Modigliani.

Conform acestei atribuiri, specialiştii italieni cred că tabloul îl înfăţişează pe Mario Cavalieri, un prieten al lui Modigliani, pe care acesta l-a cunoscut la Veneţia şi care l-a găzduit în timpul primilor ani ai tinereţii sale.

Modigliani, care a murit la vârsta de doar 35 de ani, şi-a început cariera realizând portrete ale prietenilor şi cunoştinţelor sale. Prin urmare, acest portret ar putea fi una dintre primele lucrări realizate de maestrul toscan după sosirea sa la Paris.

Pictura face parte de acum din colecţia privată a lui Paolo Guzzini.

Lucrările lui Modigliani se vând la licitaţii cu milioane de dolari, iar portretele sale feminine cu gâtul lung sunt deosebit de apreciate. Johnny Depp a realizat recent un film despre viaţa furtunoasă a lui Modigliani, alimentată de droguri şi alcool. Artistul italian a murit din cauza meningitei tuberculoase pe 24 ianuarie 1920.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.