G4Media.ro

Un tânăr de 35 de ani din Vaslui, decedat la mai puțin…

Sursa foto: © European Union 2021 – Source : EP/ Genevieve Engel

Un tânăr de 35 de ani din Vaslui, decedat la mai puțin de 48 de ore după rapel/ Acesta suferea de insuficienţă renală şi făcea de mai mulţi ani dializă

Un tânăr de 35 de ani, din municipiul Vaslui, a decedat la aproximativ 48 de ore după ce a fost imunizat cu cea de-a doua doză a vaccinului anti-COVID-19, transmite Agerpres.

El suferea de insuficienţă renală şi făcea de mai mulţi ani dializă, iar potrivit declaraţiei membrilor familiei, vineri, a fost prezent la o şedinţă de dializă, după care a făcut rapelul, iar în cursul serii s-a simţit rău, starea sa degradându-se ulterior. În cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, familia a sunat la 112 şi a anunţat că acesta este în stare de inconştienţă.

„Un echipaj medical a fost solicitat la domiciliul pacientului. A fost resuscitat la faţa locului şi adus în Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului, ulterior fiind declarat decesul”, au declarat, marţi, pentru AGERPRES, reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui.

Tânărul decedat fusese infectat cu SARS-CoV-2 şi declarat vindecat.

sursa foto: © European Union 2021 – Source : EP/ Genevieve Engel

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

17 comentarii

  1. nu mai vaccinati mai tampitilor fostii bolnavi ! Ce boala pe lumea asta mi se poate da exemplu in care se recomanda vaccinarea dupa ce ai avut-o?

    • Covid e o boala din aia. Si gripa e o boala din aia. Ca sa dau doar doua exemple.
      Si o mica informatie pentru cei care s-au infectat si stau satisfacuti cu rotile-n sus, crezand ca sunt safe: In Manaus (Brazilia) studiile au aratat au fost imunizata natural 75% din populatie. Yupiii, imunitate de turma! Ciuciu banana! Valul actual de imbolnaviri i-a adus din nou cu sistemul sanitar in tandari si numar record de decese. Ori noua varianta braziliana trece de imunitatea initiala, ori imunitatea initiala nu tine atat de mult si te lasa predispus la infectare cu orice varianta. Ideea e ca nu te poti culca pe o ureche daca ai trecut prin boala.

  2. pai daca nu spuneti si care a fost vaccinul….de ce va mai mirati ca scade increderea populatiei in vaccinuri???

    • Cum sa spuna? Pai ei au facut contracte si au cheltuit bani ca sa te sperii tu si sa refuzi un anumit tip de vaccin?
      🕯

  3. Nu este nici o legătură cu vaccinul, deși trecuse prin boală a trebuit să fie vaccinat, fără test prealabil de anticorpi, se încadrează în procentul acceptat, etc., etc., etc. !

    • Nene, e un vaccin care ofera o protectie partiala contra bolii. Atata poate medicina umana. Nu e elixirul tineretii fara batranete si vietii fara de moarte.
      Poti foarte bine sa mori de covid chiar si vaccinat. S-a mai intamplat si se va mai intampla. Ba chiar, inchipuie-ti, poti sa te reinfectezi de covid (iei boala din nou, natural) si sa mori la a doua infectare. S-a mai intamplat si se va mai intampla.

    • tiberica vad ca le stii pe toate , ce vaccin ofera protectie 100%? ce boala e 100% imunizanta ? spune-mi si mie ca sunt mai prost .

    • @mihai – Imi iau libertatea sa raspund eu – comentariul tau nu prea se potriveste cu ce explica tiberius acolo, explicatie de bun simt, de altfel. Nu stiu ce zici tu acolo de protectie si imunizare, da tiberius spune clar ca atat poate medicina la ora actuala. Adica, na, vaccinul iti da o protectie oarecare, dar asta nu inseamna ca nu poti sa faci o forma usoara, medie sau, mai rar, chiar una foarte grava.

  4. proștii merg înainte și sunt pedepsiți. Solomon

    Desigur se vor face ”investigații”. Și cu o probabilitate de 99,99999999999999999% se poate afirma, din start, că nu va fi găsită nicio legătură de cauzalitate între vaccin și deces….

  5. Saracul de el. Cu comorbiditati grave, a scăpat de infectia cu covid si l-a omorât vaccinul. De ce nu se spune ce vaccin era? Pentru ca era AstraZeneca?

  6. interesant ca acuma se specifica ca avea comorbiditati, si nu vaccinul este de vina, insa daca moare din cauza unor comorbiditati, atunci covidu’ este de vina, pai domniilor dar chiar asa?

  7. Nu e Astrazeneca. Rapelul la AZ se face la 56 de zile, nu au trecut atatea zile de la inceperea vaccinarii cu AZ in Romania.

  8. Aceasta informatie este pentru cei care aveti un deficit de neuroni …..
    SURPRIZA …..nu am ajuns la rapel la Astrazeneca!
    Si inca o informatie de ultima ora…..nu exista numai 2 modalitati de a muri….covid sau vaccin…
    Surprinzator dar adevarat oameni au murit si inainte de covid sau vaccin!

  9. Avusese Covid. Fiind pe dializa, organismul era slabit. Vaccinul l-a terminat…Pacat, baiat tanar ! O tragedie !