G4Media.ro

Un tânăr din Deva și-a înscenat un jaf de 40.000 de euro,…

Sursa foto: Pixabay

Un tânăr din Deva și-a înscenat un jaf de 40.000 de euro, după ce a pierdut banii la păcănele / E cercetat pentru inducerea în eroare a organelor judiciare

Un tânăr din Deva este cercetat de poliție, după ce și-a înscenat un jaf de 40.000 de euro. Bărbatul a încercat să ascundă astfel de familie banii pierduți, într-o singură lună, la păcănele, anunță Mesagerul Hunedorean.

Ca să-și facă credibilă povestea, tânărul de 26 de ani le-a spus polițiștilor că luni, 15 ianuarie 2024, persoane necunoscute au intrat în apartamentul lui din Deva. Aveau fața acoperită și l-ar fi lovit în zona capului, după care l-ar fi legat de scaun cu bandă adezivă.

Ulterior, hoții ar fi forțat și deschis casa de valori a familiei, în care se aflau 40.000 de euro. Au luat toți banii și au plecat, a povestit tânărul.

”Tânărul a recunoscut că a reclamat săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal şi tâlhărie calificată şi că a fabricat probe ireale, cu scopul de a ascunde în faţa membrilor familiei faptul că a sustras, în perioada septembrie 2023-octombrie 2023, dintr-un seif aflat în locuinţă, suma de bani pe care i-a jucat şi i-a pierdut la jocuri de noroc”, a precizat IPJ Hunedoara.

Tânărul de 23 de ani este cercetat acum pentru inducerea în eroare a organelor judiciare.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. E nevoie de cat mai multe pacanele. Cu respectarea legii, bineinteles.