Un templu budist antic, în care arheologii au găsit bijuterii şi statui pictate, descoperit în nordul Chinei / Cercetătorii au descoperit o groapă cu perle, bijuterii din coral şi inele de alamă
Un templu budist datând din timpul dinastiei Wei de Nord (386-534 e.n.) a fost descoperit în districtul Pingcheng din oraşul Datong, situat în provincia Shanxi din nordul Chinei, transmite marţi agenţia Xinhua, transmite Agerpres.
Templul antic se află la aproximativ 300 de metri distanţă de ruinele palatului din timpul dinastiei Wei de Nord, având în zona centrală o pagodă, a declarat institutul de arheologie al provinciei.
Cercetătorii au descoperit o groapă de formă pătrată conţinând perle, bijuterii din coral şi inele de alamă în mijlocul fundaţiei pagodei.
Peste 200 de statui budiste bine conservate au fost, de asemenea, descoperite în interiorul pagodei.
Unele dintre statui erau pictate, în timp ce altele erau acoperite cu foiţă de aur.
Se estimează că pagoda ar fi fost decorată cu picturi murale, după cum sugerează rămăşiţele zidurilor, a declarat Li Shuyun, directorul adjunct al institutului.
„Acestea sunt cele mai bine conservate rămăşiţe ale unei fundaţii de pagodă descoperite vreodată în Datong, ceea ce oferă importante materiale de cercetare de natură fizică pentru studiul formelor arhitecturale ale pagodei budiste din acea perioadă”, a adăugat Li.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank