G4Media.ro

Un traficant de minore, prins în Italia la două zile de la…

Sursa foto: Poliția Română

Un traficant de minore, prins în Italia la două zile de la condamnarea definitivă din România / Claudiu Grecu conducea o rețea de prostituție în Roma / A fost găsit de italieni într-un dulap

Claudiu Grecu, 46 de ani, căutat de autoritățile române pentru a executa o pedeapsă de 11 ani și jumătate pentru trafic de persoane a fost prins în Roma, la numai două zile de la condamnarea sa definitivă, anunță Corriere della Sera.

Când carabinierii s-au prezentat la casa prietenului său, de pe strada Caio Sulpicio, din cartierul Don Bosco, Claudiu Grecu, 46 de ani, considerat a fi unul dintre șefii din exploatarea prostituției fetelor minore, a fugit și s-a ascuns într-o cameră.

Carabinierii l-au găsit imediat și l-au încătușat, bărbatul nu a opus rezistență.

Era căutat de Poliția Română de de două zile, a fost dat în urmărire generală în 10 septembrie, după ce a fost condamnat la 11 ani și jumătate de închisoare pentru trafic de persoane.

Potrivit organelor de anchetă de la București, care au demarat o strânsă colaborare cu carabinierii, Grecu se afla la Roma pentru a regla conturile în cercurile infracționale ale compatrioților săi care l-ar fi trădat în trecut. Autoritățile italiene, alertate de polițiștii români cu privire la locul unde se afla omul căutat, au ajuns înainte ca acesta să poată face vreo mișcare.

Grecu ar urma să fie trimis în România.

„Procedurile judiciare sunt în derulare pentru punerea în executare a mandatului european de arestare”, a confirmat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Dolj, Cristian Grigorescu, citat de ziarul italian.

Grecu, rezident în Craiova, dar aflat deseori la Roma, a fost dus la penitenciarul Regina Coeli, iar în câteva zile se va decide dacă se acceptă sau nu cererea de extrădare în România depusă de magistrații din Dolj.

Potrivit constatărilor Poliției Române, cel puțin patru fete de 17 ani au fost transferate în Italia, probabil și la Roma, cu perspectiva unui loc de muncă cinstit și sigur în Italia. Astfel au fost convinse și familiile fetelor să fie lăsate să plece. Dar, așa cum s-a întâmplat de multe ori în trecut, a fost o capcană. Nu le aștepta un loc de muncă de muncă, ci violență și exploatare.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Probabil tocmai ce se întorsese din Narnia!😁 Căuta să se extindă, că pe aici încep să devină oricum cam mulți…

    • L-au găsit într-un dulap.
      Norocul lui! Putea să se sufoce dacă nu-l găseau la timp.