Un transexual l-a acționat în judecată pe primarul din Piatra Neamț pentru că a refuzat să îi schimbe numele și CNP-ul din acte
Florina B. a dat în judecată administrația locală din Piatra Neamț după ce a solicitat să îi fie schimbat numele din documente, dar s-a lovit de un refuz, potrivit 7est.ro. Autoritățile locale din Piatra Neamț nu a vrut să îi schimbe nici codul numeric personal din cel alocat unei femei într-unul bărbătesc, așa cum ceruse reclamantul.
Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor din Piatra Neamț a fost obligat în 3 iulie, printr-o decizie a Judecătoriei Sectorului 2 București, neatacată de niciuna dintre părți, să îi schimbe numele reclamantului și să îi atribuie un nou cod numeric personal.
„Admite cererea formulată de partea reclamantă. Încuviințează schimbarea sexului părții reclamante, din femeiesc în bărbătesc, schimbarea prenumelui din Florina în Florin, atribuirea unui cod numeric personal corespunzător sexului bărbătesc. Obligă Municipiul Piatra Neamţ – Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor- Biroul Stare Civilă să efectueze cuvenitele mențiuni în registrul stării civile și să elibereze un nou certificat de naștere, corespunzător respectivelor mențiuni. Ia act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare la Tribunalul București, cererea și motivele de apel urmând a fi depuse la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti. Pronunţată la data de 3iulie”, se menționează în hotărârea judecătorească.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
10 comentarii