
Un tren de noapte care leagă Bruxelles-ul de Berlin, via Amsterdam, va fi prelugit până la Praga / Patru capitale europene vor fi apoi conectate, cu posibilitatea de a ajunge la Paris și Londra dintr-un alt tren din Bruxelles
Un tren de noapte care leagă din luna mai Bruxelles -ul de Berlin, via Amsterdam, va fi prelungit până la Praga din primăvara viitoare, a anunțat marți compania European Sleeper într-un comunicat de presă, La Libre Belgique.
Patru capitale europene vor fi conectate, cu posibilitatea de a ajunge la Paris și Londra plecând cu un alt tren de la Bruxelles.

De trei ori pe săptămână (luni, miercuri și vineri), trenul va pleca din Bruxelles-Midi la 19:22 pentru a ajunge în gara principală din Praga la 10:56 a doua zi. Între cele două puncte sunt planificate 17 opriri: una la Anvers, șapte în Ţările de Jos, șase în Germania și trei în Republica Cehă, conform programului dezvăluit de compania belgiano-neerlandeză. Prima plecare este programată pentru 25 martie 2024. Trenul de întoarcere va părăsi Republica Cehă la ora 18:04 pentru a ajunge la Bruxelles la ora 9:27, cu două escale mai puțin pe traseu.
Primul tren de noapte care leagă Berlinul de Bruxelles a fost pus în circulație pe 25 mai. De atunci, compania susține că a transportat 20.000 de pasageri. Mai multe trenuri au avut toate locurile ocupate în perioada de vară.
Potrivit European Sleeper, adăugarea orașelor Dresda și Praga ar trebui să atragă mulți pasageri suplimentari. „Ne așteptăm la aproximativ 40% dintre pasagerii care merg într-unul din cele două oraşe. Restul de 60% vor călători mai curând între Bruxelles și Berlin”, a declarat directorul companiei Chris Engelsman.
European Sleeper nu intenționează să se oprească aici și are în vedere o conexiune Amsterdam-Barcelona până în 2025, inițiativă selectată de Comisia Europeană ca unul dintre cele zece proiecte pilot care vizează îmbunătățirea conexiunilor feroviare transfrontaliere europene.
Sursa: La Libre Belgique/ Rador/ Traducere: Gabriela Sîrbu
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank