Un tren de pe ruta București-Bacău a rămas în câmp mai bine de două ore din cauza unei defecțiuni la locomotivă. Același tren a luat foc în 2018
Un tren de pe ruta București-Bacău a staționat în câmp mai bine de două ore din cauza unei defecțiuni la locomotivă. Incidentul s-a produs vineri, între Adjud și Bacău, iar situația a fost deblocată abia când a fost adusă o altă locomotivă care a tractat trenul înapoi în Adjud.
Este vorba de trenul IR 1657. În martie 2018 același tren a fost oprit în câmp pentru ca toți cei 300 de pasageri să fie evacuați, după ce un incendiu a izbucnit în locomotivă.
Un călător care circulă des pe ruta București-Bacău a transmis G4Media că situația nu este singulară și că locomotivele trenurilor care circulă pe această rută s-au defectat de mai multe ori în ultimele două săptămâni.
Cel mai recent episod a fost duminică, de data aceasta la locomotiva care tracta trenul Rapid IR1752. Pasagerii au fost nevoiți să aștepte mai bine de două ore, pe un câmp dintre Mărășești și Focșani, până când la fața locului a ajuns o altă locomotivă care i-a tractat până la București.
În tot acest timp, călătorii nu au avut nici aer condiționat și nu au putut folosi toaletele pentru că întreg sistemul electric a fost afectat de defecțiune:
”Cel mai tare ne-a deranjat lipsa de comunicare, pentru că nimeni nu ne-a spus absolut nimic. A venit controlorul și ne-a spus că putem să coborâm din tren dacă vrem pentru că e o defecțiune la locomotivă și nu se știe cât durează. Am încercat să sunăm la CFR Călători, la relații cu publicul, ca să primim lămuriri, dar nu a răspuns nimeni timp de două ore la niciunul dintre numele de pe site-ul lor, deși era în timpul programului de lucru”, a declarat pasagerul.
Contactat telefonic, Adrian Vlaicu, resposabil al departamentului de marketing și comunicare din cadrul CFR, a declarat pentru G4Media că defecțiunile repetate de pe ruta București-Bacău au fost simple coincidențe, dar că CFR va face verificări pentru a depista cauzele incidentelor semnalate de călători:
”Cu siguranță a fost o situație accidentală, sunt simple coincidențe. E o întâmplare nefericită, vom face verificări să aflăm care au fost cauzele care au generat defecțiunile și vă vom comunica”, a declarat Adrian Vlaicu.
Foto: Sursa CFR
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii