Un tren Regio a deraiat după ce a lovit o vacă, în Mureș/ În tren nu se aflau pasageri
Un tren Regio a deraiat, sâmbătă, în judeţul Mureş, după ce a lovit o vacă, fără a exista persoane rănite. În tren nu erau pasageri, ci doar conductorii acestuia. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Mureş a transmis că pompierii din cadrul Detaşamentului Târnăveni au fost solicitaţi să intervină, sâmbătă dimineaţa, în cazul unui tren Regio, deraiat după ce a lovit o vacă, în localitatea Lăsău Mare, transmite News.ro.
„La faţa locului s-a deplasat şi o drezină din partea operatorului economic de transport, în vederea repunerii trenului pe şine, iar împreună cu echipajul de descarcerare prezent la faţa locului, respectiv un buldoexcavator din partea CLSU, s-a acţionat pentru extragerea animalului decedat de sub garnitura trenului”, a precizat ISU Mureş.
Sursa citată a menţionat că în tren nu erau pasageri, ci doar cei doi conductori, care nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
8 comentarii