G4Media.ro

Un tribunal din Suedia dă câştig de cauză Poştei într-un litigiu cu…

Sursa foto: Pexels

Un tribunal din Suedia dă câştig de cauză Poştei într-un litigiu cu Tesla

Un tribunal de district suedez a confirmat vineri o hotărâre preliminară conform căreia serviciul poştal suedez Postnord nu trebuie să livreze plăcuţe de înmatriculare către Tesla, care sunt blocate de lucrătorii poştali în cadrul unei greve de solidaritate mai ample a sindicatelor, transmite Reuters, citată de News.ro.

Producătorul american de automobile se confruntă cu presiuni în ţările nordice din partea sindicatelor puternice ale angajaţilor care susţin mecanicii din sindicatul suedez IF Metall, care a declarat grevă în octombrie 2023, cerând un acord colectiv de muncă cu compania.

Dar, în timp ce blocada poştală îngreunează accesul la numerele de înmatriculare, presa suedeză a relatat că compania a găsit modalităţi de a ocoli sindicatele, cerând cumpărătorilor de maşini să comande singuri plăcuţele.

Regiunea nordică este o piaţă cheie pentru Tesla, care are o politică de a nu fi de acord cu negocierile colective şi a spus că personalul său are condiţii la fel de bune sau mai bune decât cele pe care le cere IF Metall.

Producătorul de vehicule electrice şi-a crescut vânzările şi şi-a sporit cota pe piaţa auto suedeză în 2024, în ciuda boicotului sindical, au arătat datele despre vânzările de maşini de la începutul acestei luni.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează