G4Media.ro

Un tribunal din Turcia pune frână construirii canalului Istanbul – proiectul gigantic…

Un tribunal din Turcia pune frână construirii canalului Istanbul – proiectul gigantic al lui Erdogan

Un tribunal din Turcia a admis o plângere depusă de opoziție împotriva costisitorului proiect de construire a Canalului Istanbul promovat de președintele Recep Tayyip Erdogan, potrivit Rador, care citează publicația elenă I Efimerida. Este o evoluţie nefavorabilă pentru cel mai recent proiect public major al președintelui turc.

Canal urmează să facă legătura între Marea Neagră și Marea Marmara. Cu o lungime de 45 de kilometri, 275 de metri lățime și 21 de metri adâncime, noul Canal Istanbul, peste care vor trece șase poduri, va reduce traficul pe Bosfor cu 90%, potrivit președintelui turc. Lucrările ar trebui să dureze șase ani, iar costul acestora este estimat la 15 miliarde de dolari.

Primăria metropolitană a Istanbulului, controlată de opoziția kemalistă, a intentat un proces împotriva traseului canalului și a planului de sistematizare urbană propus de administraţia Erdogan, argumentând că proiectul ar provoca daune ireparabile asupra unor terenuri agricole, păduri și rezerve de apă și ar îngreuna şi mai mult traficul, sporind ambuteiajele.

Tribunalul administrativ nr. 11 din Istanbul a blocat toate planurile legate de proiectul canalului, inclusiv cele legate de crearea unui nou oraș, „Yenişehir”, la periferia Istanbulului, motivându-şi hotărârea pe baza identificării unei serii de deficiențe și nereguli cum ar fi determinarea imprecisă a populației noului oraș aflat în plan de construire, încălcarea legislației cimitirelor și justificări neclare. Ministerul de resort poate depune însă contestație împotriva hotărârii.

O lovitură pentru Erdogan

Această evoluţie este interpretată ca fiind o lovitură pentru Erdogan, care visează ca acest proiect „nebunesc”, așa cum este caracterizat acest canal estimat la 15 miliarde de dolari, să devină o rută alternativă pentru nave cu scopul de a reduce presiunea asupra aglomeratei strâmtori Bosfor.

Oponenții proiectului subliniază impactul potențial asupra mediului, invocând îngrijorarea că proiectul ar putea declanșa o cursă frenetică a construcţiilor care ar creşte şi mai mult populația Istanbulului care în prezent numără 16 milioane de locuitori.

Primarul Istanbulului – și un posibil viitor adversar al lui Erdogan, potrivit presei turce și susținătorilor săi – se opune ferm proiectului, caracterizându-l drept „un proiect sinucigaş”. „Așa cum am promis, Primăria Metropolitană din Istanbul (IMM) este custodele spațiilor verzi din Istanbul. Contestaţia noastră împotriva construirii Canalului Istanbul a fost validată. Tribunalul Administrativ nr. 11 din Istanbul a anulat planul pentru rezervorul Yenisehir”, a scris Imamoglou pe platforma X.

Proiectul, care va necesita o finanțare uriașă dacă, în cele din urmă, va fi aprobat, este probabil să domine campania electorală pentru alegerile locale din luna martie, unde Imamoglu se va confrunta cu opţiunea lui Erdogan pentru primăria Istanbul, fostul ministru al mediului Murat Kurum, care este un susținător ferm al construcției canalului.

Erdogan, după cum a remarcat presa internațională, a investit zeci de miliarde de dolari în proiecte de infrastructură în ultimele două decenii pentru a-şi asigura sprijinul majorității alegătorilor turci. (Traducerea: Carolina Ciulu)

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. Daaa, sigur se va împiedica Erdogan de o astfel de decizie, pentru ca in Turcia, la fel ca in Belarus, domnește legea si statul de drept.