G4Media.ro

Un turist american a distrus statui romane „blasfemiatoare” de la Muzeul Israelului…

Foto: Muzeul Israelului

Un turist american a distrus statui romane „blasfemiatoare” de la Muzeul Israelului din Ierusalim

Un cetățean american în vârstă de 40 de ani a fost reținut de forțele de securitate din muzeu după ce a fost prins sfărâmând statuile, despre care a afirmat că „încalcă Tora”, el a fost predat poliției care l-a arestat, iar detenția sa a fost prelungită până luni, potrivit Jerusalem Post.

Potrivit muzeului, suspectul a provocat daune la două sculpturi romane antice, datând din secolul al II-lea după Hristos, care erau expuse în expoziția permanentă a departamentului de arheologie. Poliția a împărtășit imagini cu sculpturile spulberate pe jos la Muzeul Israelului.

Într-o declarație, Muzeul Israelului a condamnat incidentul „extrem de îngrijorător”, adăugând că statuile au fost aduse la profesioniștii din departamentul de conservare al muzeului, scrie Times of Israel.

Fotografiile publicate de autorități arătau două sculpturi care fuseseră doborâte de pe piedestal și sparte în mai multe bucăți în aripa de arheologie a muzeului. Piesele păreau a fi un cap al Atenei din secolul al II-lea d.Hr. descoperit în 1978 în Tel Naharon, în apropiere de Beit She’an, și o statuie a unui grifon care ținea o roată a destinului reprezentând zeul roman Nemesis datată în 210-211 d.Hr. și descoperită în 1957 în nordul deșertului Negev.

Poliția a declarat că un agent de securitate al muzeului l-a reținut pe bărbatul în vârstă de 40 de ani înainte ca poliția să ajungă și să-l aresteze. Muzeul a furnizat o fotografie a unui băț despre care a spus că suspectul se plimba cu el prin muzeu și pe care este posibil să îl fi folosit pentru a comite atacul.

Suspectul a fost interogat de poliție, care intenționează să ceară unui judecător să refuze eliberarea pe cauțiune. Evaluarea inițială a ofițerilor este că bărbatul a distrus statuile pentru că el crede că acestea sunt „împotriva Torei” (primele cinci cărți ale Bibliei ebraice, Pentateuhul), potrivit unui comunicat al poliției.

Muzeul a confirmat că statuile expuse sunt artefactele originale.

Sukkot – sărbătoarea tabernacolelor – este o perioadă populară pentru turiștii care vizitează Israelul, mulți dintre ei evrei veniți mai ales din America de Nord.

În februarie, un turist american a fost arestat pentru că a vandalizat o statuie din interiorul Bisericii Flagelației din Orașul Vechi din Ierusalim.

Muzeul Israelului de la Ierusalim este cea mai mare instituție culturală a țării, renumită în lumea întreagă.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. idiocratia…

  2. asa se intampla cand esti omul unei singure carti…

  3. Au si ei sosocii lor.