Un turist din Ungaria a fost lovit de fulger în Munții Alpi / Tatăl său a căzut în prăpastie / Cei doi bărbați au neglijat avertismentele de vreme nefavorabilă
Un cetățean ungar în vârstă de 61 de ani a murit vineri după ce ar fi căzut într-o prăpastie, în Salzkammergut (regiune care cuprinde Traunviertel, fiind situată la marginea de nord a munților Alpi), la 60 km de Salzburg, Austria. Fiul victimei, în vârstă de 25 de ani, a fost lovit de fulger și a fost transportat la spital cu răni grave, relatează site-ul de știri al Radioteleviziunii austriece (ORF).
În ciuda prognozei meteo nefavorabile, cei doi turiști maghiari au luat liftul de munte și apoi au pornit pe via ferrata, un traseu care a fost interzis alpiniștilor și care poate fi folosit doar cu echipament special.
După-amiază, cei doi fost surprinși de furtună. Temându-se de un fulger, bărbatul în vârstă de 61 de ani și-a desprins echipamentul de cablul de oțel și imediat a căzut în gol, câteva sute de metri. Fiul său, care se afla la doar câțiva metri în spatele său, a chemat imediat ambulanța, iar ulterior el a fost lovit de fulger, informează ORF.
Băiatul de 25 de ani a fost transportat la spital cu elicopterul ambulanță, cu răni cauzate de fulger.
Trupul tatălui a fost găsit de poliția aeriană din Salzburg.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu