G4Media.ro

Un turist sexagenar german dat dispărut în urmă cu două zile, găsit…

Sursa foto: Pexels/ Serinus

Un turist sexagenar german dat dispărut în urmă cu două zile, găsit mort pe Insula Creta. Opt turişti, majoritate în vârstă de peste 60 de ani, găsiţi morţi în această vară în Grecia

Pompierii greci anunţă duminică faptul că au descoperit mort un turist german sexagenar, dat dispărut în urmă cu două zile, n timpul unei drumeţii pe Insula Creta (sud), relatează AFP, transmite News.ro.

”Drumeţul a fost găsit mort într-un loc dificil accesibil, în apropiere de Mănăstirea Agios Antonios”, la Chania, anunţă într-un comunicat serviciul pompierilor.

Căutările pompierilor şi Pazei de Coastă s-au concentrat sâmbătă asupra coastelor şi regiunii muntoase Chania, situată în vestul insulei, unde a plecat să se plimbe vineri împreună cu membri ai familiei.

Membrii familiei sale s-au întors la punctul de plecare vineri seara, însă nu şi sexagenarul, şi au alertat autorităţile, potrivit agenţiei greceşti de presă Ana.

Cel puţin opt turişti – majoritatea în vârstă de peste 60 de ani – plecaţi în drumeţie pe insule greceşti au fost găsiţi morţi în această vară, care s-a dovedit extrem de caldă.

La 24 iunie, alt turist german, în vârstă de 68 de ani, a fost găsit mort în Creta.

Cu zece zile mai înainte, două turiste franţuzoaice în vârstă de 64 şi 73 de ani au ”dispărut” în timpul unei drumeţii în Grcia.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...