G4Media.ro

Un vrâncean, găsit vinovat după ce un bărbat a murit în fața…

Sursa foto: Pixabay

Un vrâncean, găsit vinovat după ce un bărbat a murit în fața porții sale / Omul s-a răsturnat cu scuterul din cauza nisipului lăsat în fața porții / Condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare

Un vrâncean a fost condamnat cu suspendare pentru ucidere din culpă, în urma unui accident nefericit soldat cu decesul unui bărbat, relatează Monitorul de Vrancea.

Vrânceanul a fost găsit responsabil de accident după ce, în timpul anchetei, s-a stabilit că principalul motiv pentru care victima s-a răsturnat cu mopedul a fost o grămadă de nisip lăsată în fața porții inculpatului.

Victima a decedat la scurt timp și, chiar dacă inculpatul a susținut permanent că este nevinovat și că grămada de nisip fusese „semnalizată” corespunzător, soluția pe fond a instanței a fost de condamnare la 2 ani și 2 luni închisoare cu suspendare. Totodată, bărbatul a fost obligat să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare, fie la Primăria Slobozia Bradului, fie la Biserica „Sfântul Neculai” din această comună.

O altă măsură dispusă de instanță, prin hotărârea care a putut fi atacată cu apel, a fost admiterea în parte a acțiunii civile și obligarea inculpatului „la plata sumei de câte 12.000 lei fiecare – reprezentând despăgubiri materiale (cheltuieli cu înmormântarea, transportul și celelalte obiceiuri creștinești ulterioare), precum și a sumei de câte 75.000 lei fiecare – cu titlu de daune morale, către părțile civile (…); la plata sumei de câte 15.000 lei fiecare – cu titlu de daune morale, către părțile civile (…); la plata sumei de 12.000 lei – cu titlu de daune morale, către partea civilă (…); la plata sumei de 161,32 lei – reprezentând despăgubiri materiale (contravaloarea cheltuielilor ocazionate cu transportul), cât si la plata dobânzilor legale aferente calculate de la data producerii prejudiciului până la achitarea integrală a debitului, către partea civilă Serviciul de Ambulanţă Judetean Vrancea”.

Expertiza tehnică judiciară efectuată în cauză a relevat că accidentul putea fi evitat atât de către conducătorul mopedului, cât şi de inculpat, dat fiind că, legal, „se interzice oricărei persoane să arunce, să lase sau să abandoneze obiecte, materiale ori substanţe sau să creeze obstacole pe drumul public” – Regulamentul de aplicare al O.U.G. 195/2002.

Sursa foto: Pixabay

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. Ce tâmpenie. Pai mare parte din cei peste 1000 de morți anual ar putea sa dea în judecata statul pentru ca au murit din cauza drumurilor proaste.

    • Ma mir ca avocatul apararii nu a ridicat problema conducerii prevenyive. Ala cu mopedul circula cu viteza luminii, nu a vazut ca are obstacol in fata? Poate a vrut sa se sinucida?

    • Daca sunt cazuri de care spui , da familia poate da in judecata statul.

    • ce obstacol? ca daca nisipul nu e asa inalt, si lumina e slaba poti crede ca treci peste, ca e o simpla ridicatura. conducerea preventiva nu inseamna ca tu ca sofer trebuie sa prevezi orice tampenie de pe sosea. de unde stii ca nu a ridicat problema?
      imi place asta, la noi, tot mortul e vinovat. daca legea zice ca nu ai voie anumite chestii, si tu nu le respecti, cat tupeu sa ai sa dai vina tot pe ala care sufera?

    • nu e deloc tampenie. si da, poti da statul in judecata pt gropi. dar cei mai multi nu mor din cauza gropilor, ci din cauza ca circul ca bezmeticii cu viteze exagerate.

  2. Drumul public e al statului . Punct .

  3. Dacă nisipul nu era pe partea carosabilă, nu văd ce vină are omul, cel cu mopedul pe unde circulă?!