G4Media.ro

Una dintre cele trei amenzi primite de ÎPS Teodosie în ianuarie pentru…

Sursa foto: Facebook/ Arhiepiscopia Tomisului

Una dintre cele trei amenzi primite de ÎPS Teodosie în ianuarie pentru nerespectarea carantinei, anulată de Judecătoria Constanţa. Decizia nu este definitivă

Una dintre cele trei amenzi primite de Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, în luna ianuarie, pentru că nu ar fi respectat carantina, a fost anulată, marţi, de Judecătoria Constanţa, decizia instanţei nefiind definitivă, relatează News.ro.

Judecătoria Constanţa a decis să admită în parte plângerea formulată de Teodosie Petrescu împotriva Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa.

„Anulează în parte procesul verbal seria PF nr. 0089507 din data de 24.01.2022, cu referire la contravenţia prevăzută şi sancţionată de art. 65 lit. i) şi art. 66 lit. b) din Legea nr. 55/2020, pentru care s-a aplicat sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 1.000 lei. Menţine în rest procesul verbal ca legal şi temeinic. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel de depune la Judecătoria Constanţa”, se arată în minuta instanţei.

Articolul 65, litera I din Legea 55/2020 se referă la „desfăşurarea de către organizatori a unor mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri, în spaţii deschise, ori a unor întruniri de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spaţii închise, cu nerespectarea măsurilor stabilite conform art. 5 alin. (3) lit. a”.

Avocatul Adrian Cuculiş consideră că prin această decizie s-a dovedit că ÎPS Teodosie a fost amendat pe nedrept.

„ÎPS Teodosie, amendat de catre poliţia din Constanţa că nu a respectat măsura abuzivă a izolării la domiciliu, câştigă procesul cu Politia Română şi anulează amenda de 1000 de lei, dar se şi constată că slujba din 24 ianuarie de pe faleza Cazinoului din Constanţa a fost săvârşită în mod legal. Procesul l-am pornit în ianuarie, iar 8 luni de zile am reuşit să dovedim că ÎPS Teodosie a fost amendat pe nedrept şi «izolat» în mod abuziv”, a afirmat avocatul Cuculiş.

Arhiepiscopul Tomisului a fost amendat, în 24 ianuarie, de trei ori, de poliţiştii constănţeni, valoarea totală a sancţiunilor fiind de 3.000 de lei.

Prima amendă a fost luată de IPS Teodosie în timp oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Constanţa. A doua sancţiune a venit la o manifestare culturală dedicată Zilei Unirii Principatelor, pe faleza Cazinoului. Ultima amendă i-a fost dată Arhiepiscopului Tomisului în Sala Magna a Centrului Eparhial Tomis la conferinţa „România, vechea vatră a Europei”, susţinută de către acad. prof. Constantin Barbu.

Arhiepiscopul Tomisului se afla în carantină deoarece revenise din Iordania, ţară care se afla atunci în zona roşie. El a atacat şi decizia de carantină, dar cererea sa a fost respinsă de către două instanţe.

Celelalte două amenzi au fost, de asemenea, contestate de către Arhiepiscopul Tomisului, termenele acordate în cele două dosare fiind 28 septembrie, respectiv 26 octombrie.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

6 comentarii

  1. Manelistii ăștia trebuia să plătească impozite!

  2. Da magazia de pe trotuar a demolato pana la urma dom primar?

    • BISERICA, domnul Pablo, sau Pavel?Sa numea biserica, nu, magazia…
      Ca nu m-ai aveti nici-un pic de respect, pentru nimica in lume, ati pierdut si credinta care ati avut de la stramosi vostri!
      V-ati facut atei intr-o tara ortodoxa…Pacat, asta este!

    • @Ana
      Ma Distrez…Pe Bune…Doar Ca Am Putina Treaba…Am Comandat 14 „prajituri” Si Astept Sa Bag Condoleantele
      ps.mai rau ce au facut prin Suceava…au intrat peste oameni in Biserica..i-au amendat…din ce mai tin minte…pe la 1500-1600 au intrat peste un Domnitor in Biserica si l-au mierlit acolo…

    • @Ana Suntem pe drumul cel bun, atunci. Cu cât ne îndepărtăm mai mult de „beserică”, cu atât devine mai irelevantă pe zi ce trece și nu se mai înghesuie tot soiul de politicieni corupți să-i pupe poala în speranța obținerii de voturi. Scăpăm și de ei. Orice politician de genul ăsta va fi ignorat la vot.

  3. Pana nu se gata cu toate babele si mosii de pe la sate, nu vom scapa nici de barbosii astia nesimtiti si nici de PSDNLUDMR.