
Una dintre mașinile vandalizate la Parlament este a unui deputat din Prahova
Protestatarii AUR care au făcut haos marți, 21 decembrie, la Parlamentul României, au vandalizat și câteva mașini care erau în curtea instituției. Printre acestea, a fost vandalizată o mașină a ambasadei SUA, dar și un vehicul al deputatului prahovean George Ionescu (fost PNL, acum la Forța Dreptei), transmite Ziarul Incomod.
Mașinile au fost vopsite cu un spray, cel mai probabil, iar pe ele au fost scrise expresii de genul “jos certificatul verde”, “hoții votează certificatul verde”.
George Ionescu, deputatul prahovean a cărui mașină este una dintre cele vopsite, a declarat pentru ziarul Incomod că a depus plângere penală la Poliție după cele întâmplate. Contactat de redacția noastră, acesta a mai declarat că în ultima vreme a fost ținta unor mesaje din partea celor care sunt contra adoptării certificatului verde, unele dintre mesaje conținând chiar amenințări la adresa familiei sale. (Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro)
Citește tot articolul pe Ziarul Incomod
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii