Unde ajung deșeurile de plastic? Trei jurnaliști de investigație din Grecia au plasat dispozitive de urmărire prin GPS în deșeuri care au fost aruncate în pubele albastre

Unde ajung cu adevărat deșeurile de plastic din Grecia destinate reciclării? Răspunsul la această întrebare a fost dat de ancheta efectuată timp de cinci luni pentru organizaţia Solomon de trei jurnalişti (Alexia Kalaitzi, Giorgos Christidis, Alexandros Avramidis). Ancheta intitulată „Pe urmele deșeurilor de plastic ale Greciei” a fost realizată în contextul celui de-al 4-lea ciclu al iMEdD incubator, care a avut ca temă inegalitatea climatică, în colaborare cu biroul grecesc al Greenpeace și Basel Action Network, potrivit Rador Radio România.

Pentru a efectua ancheta, jurnaliștii au amplasat dispozitive foarte scumpe de urmărire prin GPS în deşeuri de plastic care au fost aruncate în pubele albastre, pentru a le putea urmări astfel parcursul. Jurnaliştii au văzut cum deşeurile au ajuns la gropile de gunoi şi cum apoi au fost exportate în Balcani, destrămând astfel multe dintre miturile privind reciclarea.

De notat că din cele 41 de milioane de tone de deșeuri de plastic gestionate la nivelul UE pe an, doar 29% sunt reciclate. Restul sunt trimise pentru a fi valorificate energetic prin ardere sau ajung la groapa de gunoi. Conform datelor furnizate de Compania Elenă de Valorificare a Reciclării, care gestionează conținutul cunoscutelor pubele albastre, doar 50% din conținutul acestora este dus la reciclare.

Şi totuşi unde se duc materialele reciclabile care ajung la pubela albastră? În prima fază, acestea sunt separate în Centrele de Sortare și Recuperare a Materialelor existente în toată Grecia – cel mai mare centru și unul dintre cele mai moderne este situat în Koropi, unde camioanele de gunoi descarcă 400-500 de tone de materiale reciclabile de pe teritoriul a 30 de primării din regiunea Atena în fiecare zi. Jurnaliștii care au realizat ancheta s-au întâlnit cu responsabilul fabricii WATT A.E., care a confirmat că doar jumătate din conținutul fiecărei pubele poate fi reciclat în final și că 50% din aceste materiale sunt de obicei exportate. El a precizat că fabrica exportă în Europa și Asia, în funcție de tipul materialului, și că materialele flexibile, precum pungile, merg în țările balcanice.

O țară care absoarbe o parte din plasticul grecesc este Bulgaria, care se confruntă deja cu consecințele prelucrării acestor materiale. Pe 25 ianuarie 2020, într-un sector al râului Mariţa, pe malurile din apropierea orășelului Pazargic din sudul Bulgariei, s-au revărsat cantități uriașe de pești morți.

Incidentul a fost descris ca fiind cel mai grav caz de contaminare toxică din istoria râului Mariţa, fiind afectaţi 26 de kilometri din cursul acestuia. Resturile de plastic, pe care un grup independent de experți le-a descris ca fiind rămășițe ale procesului de reciclare, au îndreptat suspiciunile spre Ecoinvest, o companie locală de reciclare. La trei ani și jumătate de atunci, autoritățile nu au finalizat încă ancheta, acuzațiile nu au dus la condamnări, iar compania susține că și-a modernizat sistemul de management al deşeurilor.

Jurnaliștii organizaţiei Solomon s-au deplasat la sediul Ecoinvest, una dintre companiile lider în industria reciclării din Bulgaria, cu o cotă de 10% din piața internă a deșeurilor provenite din ambalaje. În plus, este una dintre cele 177 de companii care au primit permisiunea de a importa gunoi din străinătate în scopul reciclării. Grecia este un furnizor important de deşeuri de plastic atât pentru companie, cât și pentru Bulgaria, în general. Importurile din Grecia au crescut vertiginos în ultimii ani, ajungând la 48.000 de tone în 2022, mai mult decât dublu față de 2020.

Compania vinde 80% din plasticul recuperat în principal în străinătate, dar și în Asia, unde va fi folosit în sectoare precum construcții și agricultură. Grecia este, de asemenea, un client cheie al produselor sale finite.

Apoi, jurnaliştii au mers la 270 de kilometri nord-est de Pazargic, până în oraşul Veliko Târnovo, unde se află Megaport, un alt gigant al industriei bulgare de reciclare, care are şi clienţi greci. În fiecare lună, 200 de tone de gunoi din plastic de tip LDPE (polietilenă de joasă densitate) ajung aici din Grecia, o cantitate care reprezintă 10% din materia primă. Megaport cumpără de la Centrele de Sortare și Recuperare a Materialelor, dar și de la companii private din Grecia, plătind în funcție de calitate între 5 şi 350 de euro pe tonă. După ce este reciclat, este adesea vândut înapoi în Grecia fie sub formă de peleţi, fie sub formă de saci negri de gunoi. Circa 8% din aceste materiale plastice nu pot fi reciclate și atunci fie sunt transformate în RDF pentru a fi arse în fabricile de ciment din Bulgaria, fie ajung la groapa de gunoi.

Și Grecia, la rândul ei, este parte a așa-numitului „comerț cu gunoi”. Doar într-o formă diferită. Este vorba de importul de RDF (combustibil produs din deșeuri, inclusiv plastic) pentru a fi ars în industria cimentului, se arată în ancheta pentru realizarea căreia următoarea oprire a fost oraşul Volos. Acolo se află uriaşa fabrică de ciment a companiei AGET/Lafarge care în 2022 a importat 70.000 de tone de RDF din Italia și intenționează să tripleze această cantitate în viitorul apropiat. RDF este mai ieftin decât gazul natural, iar compania încasează o taxă de intrare (gate fee) de la italieni, evitând amenzile pentru noxe. Emisiile provenite din arderea RDF nu sunt contorizate în sistem, chiar dacă emisiile de noxe nu dispar în mod natural.

Arderea deșeurilor

Arderea deșeurilor atât de aproape de oraș și planurile de intensificare a acestei practici stârnesc îngrijorare de ani de zile. Mulți localnici se tem că arderea deșeurilor în cuptoarele de ciment contribuie la poluarea care în jumătate din zilele anului ajunge la niveluri record în Volos, iar incidenţa accidentelor vascular-cerebrale și a cancerului de ficat este de câteva ori mai mare decât media națională. Cu toate acestea, compania respinge categoric că ar avea vreo contribuţie la degradarea mediului și vorbește despre verificări continue atât ale RDF-ului importat, cât și ale noxelor, precum și ale amprentei de mediu.

Traseul dispozitivului GPS amplasat într-un recipient de plastic care a fost aruncat în centrul Atenei i-a condus pe jurnalişti în a doua ţară europeană în care – pe lângă Bulgaria – Grecia exportă tone de deşeuri de plastic. Urmând traseul parcurs de recipient, jurnaliştii au ajuns în România, la firma de reciclare Professional Recycling, din Târgu Mureş, oraş din nordul ţării. La fel ca Bulgaria, mai ales după ce China a interzis importurile de deșeuri din plastic, România a devenit o țară importatoare de deșeuri de plastic nu numai legale, cât și ilegale și periculoase din alte țări europene. În plus, România înregistrează una dintre cele mai scăzute cote de reciclare din întreaga UE, cu toate acestea importă mii de tone de plastic din alte țări în fiecare an. Potrivit unui expert în managementul deșeurilor și manager de program la organizația Ecoteca, în România există două categorii de reciclatori: patru-cinci fabrici de reciclare exemplare și sute de alți falşi reciclatori. Profilul companiei Professional Recycling pare să aparțină primei categorii.

O fabrică de reciclare vizitată de jurnalişti la Bucureşti a prezentat o imagine cu totul diferită. Pe baza datelor de la inspectoratul pentru mediu din România, precum și pe baza declarațiilor comercianților greci de plastic, jurnaliştii au identificat o firmă cu capital chinez, care importă pungi de plastic din Grecia. Acolo au văzut cum nenumăraţi baloţi din pungi de plastic erau topiţi în aer liber, sub un soare puternic, în mașini ruginite, şi cum muncitorii, fără măsurile de protecție necesare, transformau aceste pungi în benzi de plastic într-un ritm frenetic. Reprezentanții companiei nu au fost de acord să se întâlnească cu jurnaliştii sau să facă vreun comentariu.

Gropile de gunoi „invizibile”

Dar în timp ce plasticul bun, care nu depășește 15% din totalul importurilor, ajunge în fabricile de valorificare din Grecia pentru a obține o a doua viață, plasticul de proastă calitate, de care țările vor să scape, ajunge pe câmpuri, în gropi de gunoi legale sau ilegale, „invizibile”. Motivele pentru care se întâmplă acest lucru sunt controalele insuficiente, rețelele de corupție și costul scăzut al îngropării (legale sau ilegale) a deșeurilor. România are unul dintre cele mai mici costuri de îngropare a deşeurilor din UE: 100 euro/tonă pentru gropile legale de gunoi, în timp ce costul îngropării ilegale nu depășește 20 euro/tonă.

În ceea ce privește parcursul deșeurilor de plastic în Grecia, unul dintre deşeurile de plastic cu dispozitiv GPS care a fost aruncat în orașul Xanthi a fost găsit în depozitul de deşeuri din Kavala, în timp ce un alt material reciclabil care a fost aruncat în capitala insulei Syros a ajuns la groapa de gunoi a insulei.

Așadar, se dovedește că celebra „săgeată verde” de pe ambalajele din plastic nu își face, în realitate, niciodată ciclul, transformând așa-numita economie circulară într-o promisiune înşelătoare. „Volumul de gunoi pe care îl producem este mult mai mare decât pot gestiona mecanismele. Cât timp spunem „eu reciclez”, cu siguranță nu rezolvăm problema. Să nu mai spunem că uneori ajutăm la perpetuarea plasticului. Nu vom demoniza reciclarea, dar să nu trăim într-o bulă roz și să ne gândim că pentru că există pubele albastre, suntem în regulă. Nu suntem în regulă”, a declarat Nikos Charalambidis, directorul general al biroului grecesc al Greenpeace, în prezentarea anchetei în faţa iMedD. „Traseele deșeurilor de plastic s-au transformat într-un produs comercial, iar dimensiunea de mediu este secundară”, a punctat jurnalistul Giorgos Christidis, în timp ce, în ceea ce privește ancheta, fotoreporterul Alexandros Avramidis a afirmat că „cel mai greu a fost să găsim datele. Au fost lacunare și necredibile pentru a trage concluzii”.

Sursa: EFIMERIDA TON SYNTAKTON / Rador Radio România / Traducerea: Carolina Ciulu