G4Media.ro

Unde se poate schia în județele Brașov, Harghita, Sibiu și Covasna /…

Sursa foto: Pixabay

Unde se poate schia în județele Brașov, Harghita, Sibiu și Covasna / Majoritatea pârtiilor de schi au fost deschise

Majoritatea pârtiilor de schi au fost deschise, atât în Poiană, cât și în județele din centrul țării, semnalează Agenția de presă Rador, beneficiind de ninsorile căzute în ultimele zile.

În afară de pârtiile din Postăvaru, se poate schia în stațiunile de pe Valea Prahovei. La Azuga, se schiază în condiții acceptabile, pe un strat de aproximativ 25 de cm și sunt deschise cinci din cele șapte pârtii.

La Bușteni, stratul de zăpadă măsoară aproximativ 30 de cm și sunt deschise toate cele trei pârtii. La Predeal, se schiază în condiții bune, pe 30 de cm de zăpadă și sunt deschise cinci din cele opt pârtii, iar la Sinaia se schiază doar sus pe platou și pe pârtiile de începători Lăptici 1 și 2.

Fundata ar fi o altă destinație de vizitat. Aici stratul de zăpadă măsoară 40 de cm și sunt deschise ambele pârtii.

La Bran, este deschisă numai pârtia de începători, iar pârtia din Vama Buzăului rămâne închisă.

În zonă mai puteți schia la Băile Harghita, unde sunt deschise trei din cele șapte pârtii, iar stratul mediu de zăpadă este de 20 de cm.

Tot în Harghita, la Mădăraș, sunt deschise toate cele patru pârtii, cu un strat mediu de 30 de cm de zăpadă.

Pe cele două pârtii de la Șugaș Băi, în timpul săptămânii se schiază doar între orele 15.00 și 21.00.

Este deschisă pârtia de schi de la Băile Tușnad, precum și cea de la Homorod.

În județul Sibiu, pârtiile de la Arena Platoș și și pârtia Oncești sunt deschise.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. de unde va luati informațiile ? la sinaia se schiază de la 2000m pana la statia de pornire a gondolei (la 1000 m)