G4Media.ro

VIDEO Destinații de top din Europa încearcă să combată „turismul excesiv”: taxe…

Foto: Joe Bigsby/ Facebook

VIDEO Destinații de top din Europa încearcă să combată „turismul excesiv”: taxe suplimentare în Veneția, limitare a vizitatorilor la Muzeul Luvru/ În România, taxele turistice sunt utilizate pentru promovarea destinațiilor

Majoritatea orașelor europene au deja o versiune a taxei de turism, plătită în hoteluri sau alte unități de cazare care primesc turiști, însă există zone unde se dorește impunerea de noi plăți pentru a încerca diminuarea numărului de turiști.

Un astfel de caz e în Veneția, acolo unde se va impune din 16 ianuarie un bilet de intrare în oraș. Acesta va fi plătit de oricine vizitează orașul istoric și insulele din jurul acestuia, chiar și de cei care nu rămân peste noapte.

Noua taxă va costa între 3 și 10 euro, în funcție de cât de mult timp înainte se face rezervarea și dacă este vorba de un sezon turistic ridicat sau scăzut.

Vizitatorii vor putea plăti în avans online sau pe mijloacele de transport în comun folosite pentru a intra în oraș – autobuz, tren, vapor și vor primi un cod QR ca dovadă a plății pe care să îl prezinte în cazul în care sunt verificați.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by ENTR ro (@ro.entr)

Pe de altă parte, măsura este criticată de activiști locali precum „Gruppo 25 aprile”  care spun că nu sunt stabilite limite structe ale numărului de vizitatori, că face orașul să semene a parc tematic și că nu abordează cauzele reale ale turismului excesiv.

Critici ale acestei măsuri:

Alte site-uri turistice au găsit modalități alternative de a reglementa turismul. Parcul Calanque de Sugiton, în apropiere de Marsilia, a implementat rezervări obligatorii și a pus o limită la numărul de vizitatori zilnici, ceea ce i-a făcut să scadă de la 2.500 la maximum 400 de turiști.

Măsura a funcționat atât de bine încât parcul a decis să o prelungească până în 2027.

Același lucru urmează să se petreacă la Muzeul Luvru din Paris. Aici, limita va fi de 30.000 de turiști „pentru a facilita o vizită confortabilă și pentru a asigura condiții optime de lucru pentru personalul muzeului”, după cum apreciază muzeul.

Anul trecut, muzeul a primit 7,8 milioane de vizitatori, o creștere cu 170% față de 2021, dar în scădere cu 19% față de 2019.

Decizia de a limita numărul zilnic de vizitatori a fost luată în iunie anul trecut și a fost acum înscrisă oficial în ghidurile sale publice. (Sursa, aici)  

În marile orașe din România există o taxă turistică, însă de anul trecut taxa a început să fie impusă și de alte orașe, mai mic, cu un aflux mai mic de vizitatori. Scopul: e nevoie de bani pentru promovare turistică.

Autoritățile locale din Suceava au anunțat la mijlocul anului trecut că vor să taxeze toți turiștii care înnoptează în oraș. Această taxă reprezintă 3% din prețul de cazare, așa cum se întâmplă și în cazul celorlalte orașe din țară.

„Nu inventăm roata. Am spus că am luat modelul de la Cluj şi de la Oradea şi vom introduce taxă de turism, taxa specială de promovare turistică care se plăteşte de turişti pentru întreaga perioadă de şedere şi se colectează prin intermediul unităţilor de cazare.

Taxa propusă va fi de 3% la tarifele de cazare exclusiv TVA. Taxa asta pe care o colectăm pe un fond separat la Primăria Suceava, prin HCL, o punem la dispoziţia Organizaţiei de Management a Turismului, în aşa fel încât să se poată finanţa cheltuielile de funcţionare, pe de o parte, cheltuielile de promovare, participarea la târguri, iar (…) diferenţa de bani o pune municipalitatea, pentru că avem tot interesul să dezvoltăm activitatea de turism din oraşul nostru”, a spus primarul Ion Lungu, anul trecut.

În primele 11 luni din 2022, județul Suceava a fost vizitat de 348.161 de turiști, dintre care 321.500 au fost români, iar 26.661 au fost străini, conform datelor Institutului Național de Statistică.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Autoritățile din România au prevazut aceasta problema, de accea nu au dezvoltat turismul. Avem adevarati vizionari.

  2. „În România, taxele turistice sunt utilizate pentru promovarea destinațiilor ”

    La târgurile internaționale de turism reprezentarea României este ridicolă. La „destinații”, centrele de informare turistică sunt mereu închise.

    România are un număr infim de turiști în raport cu resursele turistice pe care le are. Serviciile turistice sunt de foarte proastă calitate, la prețuri nejustificat de mari, infrastructura de transport lipsește, iar promovarea este lamentabilă. Așadar, taxele sunt degeaba.