Unele mușcături de rechin sunt „instinct de supraviețuire”, spun cercetătorii în apărarea prădătorului amenințat

„Este mai speriat de tine decât ești tu de el” este un refren folosit de părinți pentru a umaniza păianjenii în fața copiilor lor. Acest lucru este un pic mai greu de crezut în cazul rechinilor, având în vedere aspectul lor puternic și caracterizarea lor în mass-media. Dar cercetătorii au descoperit că – la fel ca șerpii și păianjenii – rechinii mușcă uneori oamenii în legitimă apărare, transmite Euronews.

„Demonstrăm că mușcăturile defensive ale rechinilor asupra oamenilor – o reacție la agresiunea umană inițială – sunt o realitate și că animalul nu ar trebui considerat responsabil sau vinovat atunci când acestea au loc”, spune Dr. Eric Clua, primul autor al noului studiu publicat în revista Frontiers in Conservation Science.

„Aceste mușcături sunt pur și simplu o manifestare a instinctului de supraviețuire, iar responsabilitatea pentru incident trebuie să fie inversată”, potrivit lui Clua, specialist în rechini și cercetător la Universitatea PSL din Paris.

În primul rând, atacurile rechinilor sunt rare, având loc doar de aproximativ 100 de ori pe an. Doar aproximativ 10 la sută sunt fatale; statistic, este mai probabil să mori într-un accident cu mașina de tuns iarba.

Pentru a înțelege mai bine motivațiile mușcăturilor de rechin, despre care se știe deja că variază de la competiție la prădare, cercetătorii s-au concentrat asupra apelor teritoriale ale Polineziei Franceze.

Această zonă de 5,5 milioane de kilometri pătrați adăpostește peste 30 de specii de rechini și a fost desemnată sanctuar al rechinilor din 2006, ceea ce o face un loc ideal pentru a studia comportamentul rechinilor.

Echipa a utilizat datele privind mușcăturile de rechin colectate sistematic în ultimii 60 de ani în Polinezia Franceză pentru a identifica mușcăturile de autoapărare împotriva oamenilor. Ei au căutat incidente în care rechinii au mușcat ca răspuns la acțiunile agresive ale oamenilor, cum ar fi pescuitul cu sulița sau încercările de a prinde rechinul.

Spre deosebire de mușcăturile „motivate de hrănire”, rechinii care acționează în legitimă apărare mușcă în general în mod repetat și lasă răni superficiale, neletale.

Această violență de grad inferior se potrivește cu tipul de mușcături motivate de apărare provocate de prădători tereștri precum urșii și păsări mari precum cazuarul, notează cercetătorii.

Între 2009 și 2023, au fost documentate 74 de mușcături în Polinezia Franceză. Potrivit studiului, patru dintre acestea au fost probabil motivate de autoapărare, ceea ce ar putea reprezenta între 3 și 5 la sută din totalul mușcăturilor de rechin.

Colectarea acestor date la scară globală este dificilă, dar cercetătorii au început prin a-și aplica abordarea la Global Shark Attack Files, care înregistrează aproape 7.000 de mușcături din 1863.

Această bază de date clasifică mușcăturile ca fiind „provocate” sau „neprovocate”. Cercetătorii s-au concentrat pe prima categorie și pe mușcăturile legate de activități care ar putea pune oamenii în apropierea rechinilor.

Ei au constatat că 322 de mușcături ar fi putut fi motivate de autoapărare, o cifră apropiată de procentul (aproximativ 5%) de mușcături de autoapărare înregistrate în Polinezia Franceză.

„Trebuie să luăm în considerare ideea nu foarte intuitivă că rechinii sunt foarte precauți față de oameni și, în general, se tem de ei”, spune Clua.

Când rechinii atacă în legitimă apărare, este posibil să folosească o forță disproporționată și să provoace mai mult rău decât este amenințarea.

„Reacția disproporționată a rechinilor reprezintă probabil mobilizarea imediată a instinctului lor de supraviețuire”, adaugă Clua. „Este foarte improbabil ca ei să integreze răzbunarea în comportamentul lor și să rămână înainte de toate pragmatici în ceea ce privește supraviețuirea lor.”

Pentru a evita să fie mușcați de un rechin defensiv, oamenii ar trebui să se îndepărteze de orice activitate care ar putea fi considerată agresivă, recomandă cercetătorii. Aceasta include încercările de a ajuta rechinii eșuați, care sunt susceptibile de a fi interpretate greșit de peștii mari.

„Nu interacționați fizic cu un rechin, chiar dacă acesta pare inofensiv sau este în pericol. Acesta poate considera în orice moment că este o agresiune și poate reacționa în consecință”, avertizează Clua.

„Acestea sunt animale potențial periculoase, iar a nu le atinge nu este doar înțelept, ci și un semn al respectului pe care i-l datorăm.”

Cunoașterea rechinilor de coastă este, de asemenea, importantă. Pentru unele specii, cum ar fi rechinul cenușiu de recif cu spirit teritorial, simpla intruziune a unui om în spațiul lor este de natură să le declanșeze instinctul de supraviețuire.

„Existența mușcăturilor de autoapărare … pune sub semnul întrebării practica etichetării tuturor mușcăturilor de rechin drept atacuri”, concluzionează cercetătorii.

Media joacă un rol-cheie în această percepție, având tendința de a prezenta rechinii drept agresori chiar și atunci când oamenii inițiază interacțiunea. În aprilie 2016, de exemplu, reportajele despre un incident de mușcătură în care au fost implicați doi pescari polinezieni care au fost agresivi cu un rechin cenușiu de recif au avut toate cuvântul „atac” în titluri.

„Această abordare simplistă dăunează imaginii rechinilor și, într-adevăr, conservării lor, care se bazează pe sprijinul publicului”, adaugă cercetătorii.

Având în vedere că „interacțiunile negative” dintre oameni și rechini sunt în creștere din cauza utilizării sporite a mării, cercetătorii speră că studiul lor va contribui la un stil mai durabil de gestionare a vieții sălbatice.

Ca și în alte domenii ale regnului animal, o mai bună înțelegere a ceea ce motivează speciile pe cale de dispariție să atace oamenii poate ajuta la dezvoltarea unor strategii non-letale.