Ungaria a inaugurat o stație de comprimare a gazelor la granița cu România, parte a proiectului strategic BRUA
Compania maghiară de transport gaze FGSZ a inaugurat luni în localitatea Csanádpalota (lângă granița cu România, aproape de Nădlac) o stație de comprimare a gazelor, parte a proiectului european BRUA care permite circulația gazelor pe ruta Bulgaria – România – Ungaria – Austria.
Datorită stației de comprimare, va deveni posibil transportul bidirecţional româno-ungar a gazului metan, potrivit publicației maghiare Index, preluate de Rador. După ce se vor fi încheiat lucrările şi în România, începând din mai 2020 se va putea realiza un transport anual de gaz metan de cel puţin 1,75 miliarde metri cubi în ambele direcţii.
Ungaria trebuie să facă același lucru și în relația cu Austria pentru ca proiectul BRUA să fie complet.
În luna aprilie, Agenția Europeană pentru Reglementarea Energiei (ACER) a publicat o decizie care obligă Ungaria să construiască și interconectarea cu Austria, ultima fază a gazoductului BRUA, considerat de Comisia Europeană un proiect strategic pentru diminuarea dependenţei faţă de gazele naturale din Rusia. Decizia a fost publicată pe site-ul Agenției. Una dintre sursele de alimentare pentru BRUA ar putea fi zăcămintele din Marea Neagră.
Decizia ACER vine după ce Ungaria a decis în 2017 să nu construiască ultima fază a proiectului, decizie care a iritat România, Austria, dar și Comisia Europeană. Explicația de la acel moment a Ungariei a fost că o conductă spre Austria nu avea logică economică. Decizii și poziționări ulterioare ale premierului Viktor Orban au demonstrat însă că Ungaria își dorea să devină principalul hub regional de gaze naturale prin controlul asupra fluxurile de export și import.
Pentru România, decizia Ungariei de a stopa conectarea cu Austria însemna pierderea accesului la piața occidentală pentru gazele naturale ce ar putea fi exportate.
Foto: Romgaz
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank