Ungaria introduce noi restricții: Grădinițele și școlile închise până în 7 aprilie. Magazinele închise până în 22 martie. Sunt menținute restricțiile la frontiere
Guvernul Ungariei a decis, joi, să impună noi măsuri restrictive pentru a contracara epidemia de Covid. Magazinele şi unităţile de servicii vor fi închise în perioada 8-22 martie, iar grădiniţele şi şcolile generale vor rămâne închise până în 7 aprilie – a anunţat Secretarul Guvernului, Gergely Gulyás, în cadrul unei conferinţe de presă, conform hirado.hu.
Gergely Gulyásl a precizat că vor rămâne închise magazinele cu excepţia celor alimentare, a farmaciilor, drogheriilor şi a benzinăriilor. De asemenea, între 8 şi 22 martie vor fi suspendate toate serviciile, în afară de sistemul sanitar privat.
Sălile de fitness vor fi de asemenea închise timp de două săptămâni, antrenamentele şi întâlnirile sportivilor legitimaţi fiind permise exclusiv cu porţile închise. Parcurile şi spațiile de agrement vor rămâne deschise, fiind permise şi activităţile sportive în aer liber în cazul în care distanţa de 1,5 poate fi menţinută între participanți.
Secretarul Guvernului i-a rugat pe toţi angajatorii să asigure munca de acasă, în limita posibilităţilor, mai ales în cazul familiilor cu copii.
Purtarea măştii rămâne obligatorie peste tot în aer liber – a subliniat Gulyás.
Oficialul a mai adăugat că vor fi menţinute şi restricţiile la frontiere, în privința circulaţiei persoanelor, cu precizarea că traficul de tranzit şi cel al mărfurilor nu va fi limitat.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii