G4Media.ro

Ungaria își exprimă „indiferența” faţă de decizia de mutarea de la Budapesta…

sursa foto: Facebook/ Peter Szijjarto

Ungaria își exprimă „indiferența” faţă de decizia de mutarea de la Budapesta a reuniunilor europene, dar blochează Facilitatea Europeană pentru Pace

Ministrul ungar de externe Peter Szijjarto şi-a manifestat marţi indiferenţa faţă de decizia şefului diplomaţiei europene Josep Borrell de a muta de la Budapesta la Bruxelles reuniunile ministeriale informale ale preşedinţiei ungare a Consiliului UE ca represalii după ce premierul ungar Viktor Orban a efectuat o vizită la Moscova fără mandat din partea UE, în schimb Ungaria va bloca următoarea tranşă de compensare către statele UE a ajutorului militar oferit Ucrainei prin „Facilitatea Europeană pentru Pace” până când Kievul va debloca livrările de petrol ale companiei ruse Lukoil către Ungaria şi Slovacia, relatează Reuters, conform Agerpres.

Dacă reuniunile ministeriale europene au loc la Budapesta sau Bruxelles, „pentru mine a fost acelaşi lucru de la început, şi la fel este acum”, a afirmat Szijjarto.

Cu o zi în urmă, după o reuniune a miniştrilor europeni de externe, Borrell a anunţat că a decis ca reuniunea informală a acestor miniştrii programată la sfârşitul lunii august la Budapesta să se desfăşoare la Bruxelles, pentru că „trebuie să transmitem un semnal, chiar dacă este doar un semnal simbolic” împotriva acţiunii lui Orban de a vizita Moscova şi Beijngul, vizite după care s-a întâlnit în SUA cu Donald Trump, în cadrul unei „misiuni de pace” pe cont propriu legată de războiul din Ucraina care a iritat Bruxellesul şi mai mulţi lideri europeni.

Viktor Orban a efectuat la începutul lunii iulie o vizită la Kiev, unde s-a întâlnit cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski. Dar trei zile mai târziu premierul ungar a vizitat de asemenea Moscova, unde a avut o întrevedere cu preşedintele rus Vladimir Putin, apoi a mers la Beijing, demers condamnat de unii lideri europeni, care consideră că Orban nu ar fi trebuit să acţioneze astfel fără un mandat din partea UE, având în vedere că Ungaria deţine preşedinţia Consiliului UE, în timp ce el afirmă că demersul său a fost unul propriu şi nu angajează cu nimic blocul comunitar.

După turneul lui Orban, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a cerut boicotarea reuniunilor preşedinţiei ungare a Consiliului UE şi a anulat, pentru prima dată în istoria UE, vizita pe care Comisia Europeană o efectuează în mod tradiţional la începutul preşedinţiei semestriale a Consiliului UE.

Pe de altă parte, ministrul ungar de externe a anunţat marţi că ţara sa va bloca orice nouă rambursare de fonduri către statele UE din Facilitatea Europeană pentru Pace (EPF) în contul ajutorului militar oferit Ucrainei, până când Kievul va debloca livrările de petrol ale companiei ruse Lukoil prin conductele de pe teritoriul ucrainean către Ungaria şi Slovacia, livrări oprite de Kiev după ce a plasat această societate pe lista ucraineană de sancţiuni legate de invazia rusă.

„Vom continua să blocăm plăţile din Facilitatea Europeană pentru Pace, până când Ucraina rezolvă chestiunea Lukoil”, a indicat Szijjarto, într-o declaraţie acordată postului ATV. „Atât timp cât această chestiune nu este rezolvată de Ucraina, toată lumea poate să uite despre cele 6,5 miliarde de euro din compensaţia Facilităţii Europene pentru Pace pentru transferurile de arme” către Ucraina, a adăugat şeful diplomaţiei ungare.

Facilitatea Europeană pentru (EPF) este un fond extrabugetar constituit din contribuţii ale statelor UE şi prin care se oferă asistenţă militară statelor terţe, dar care a fost folosit în principal pentru furnizarea de ajutor militar Ucrainei în războiul cu Rusia.

Acest fond funcţionează ca o schemă de rambursare a statelor membre ale UE pentru livrările lor de arme şi muniţii către respectivele state terţe. Astfel, statele membre ale UE care furnizează ajutor militar Ucrainei pot cere să le fie rambursate sume aferente acestui ajutor din fondul EPF, finanţat tot de statele UE.

Ungaria şi Slovacia au cerut luni Comisiei Europene să medieze o procedură de consultare cu Ucraina pentru a debloca tranzitul petrolului exportat de Lukoil prin conductele ce tranzitează teritoriul ucrainean.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

6 comentarii

  1. Eu in locul ungurilor n-as adopta tonul asta la adresa UE. Pana una alta UE e un elefant iar Ungaria e o furnica. Dar ok, hai sa vedem cine va castiga.

  2. Latraii trebuie tinuti din scurt ca altfel prind curaj.

  3. Apropo de elefantoaica si tantar. Doar un banc de pe vremea cand Ungaria ostenea in CAER.

  4. Ungaria are un cuvânt de spus nu este Romania tara plina de slugarnici ca și cei care postează pe aici…fetițe cu nume de băiețași și cu unghiile făcute:))

  5. „Borrell a anunţat că a decis ca reuniunea informală a acestor miniştrii programată”, cuvântul „ministru” la plural se scrie cu un singur i.

  6. Jucați-vă voi cu focul, băi hunilor, jucați-vă… o să vă haliți pantalonii de pe voi de atâta iubire de ruși…