G4Media.ro

Ungaria nu este de acord ca NATO să se transforme într-un bloc…

Sursa foto: Photo 320424096 © Bumbleedee | Dreamstime.com

Ungaria nu este de acord ca NATO să se transforme într-un bloc „anti-China” şi nu sprijină intrarea Ucrainei în alianţă

Ungaria nu doreşte ca NATO să devină un bloc „anti-China” şi nu îi va sprijini pe aliaţi să facă acest lucru, a declarat joi ministrul de externe Peter Szijjarto, citat de Reuters, transmite News.ro.

„NATO este o alianţă de apărare, nu o putem transforma într-un bloc anti-China”, a declarat Szijjarto pentru televiziunea de stat maghiară, ca răspuns la o întrebare referitoare la eforturile NATO de consolidare a alianţei în regiunea Indo-Pacific.

Declaraţia summitului de la Washington descrie China drept o susţinătoare esenţială a efortului de război al Rusiei în Ucraina şi afirmă că Beijingul continuă să reprezinte o provocare sistemică pentru Europa şi pentru securitate.

China a reacţionat spunând că declaraţia aprobată de liderii NATO este părtinitoare şi „seamănă discordie”.

China este un important partener comercial şi de investiţii pentru Ungaria. Alte state membre ale Uniunii Europene încearcă să devină mai puţin dependente de Beijing.

Premierul ungar Viktor Orban s-a întâlnit luni cu preşedintele chinez Xi Jinping pentru a discuta despre un potenţial acord de pace în Ucraina, după vizite făcute anterior la Kiev şi Moscova. Discuţiile sale cu liderul rus Vladimir Putin i-au înfuriat pe unii lideri ai UE, deoarece blocul încearcă să evite contactele la nivel înalt cu Moscova din cauza războiului său din Ucraina.

În comentariile făcute în marja summitului NATO de la Washington, Szijjarto a mai spus că admiterea Ucrainei în alianţă ar slăbi unitatea în cadrul grupului.

La summitul NATO, liderii au promis sprijin pentru Ucraina, iar declaraţia finală a reiterat sprijinul pentru Ucraina pe calea sa către aderarea la NATO.

„Admiterea Ucrainei nu ar consolida, ci ar slăbi unitatea alianţei, deoarece există puncte de vedere complet diferite cu privire la aderarea lor”, a declarat Szijjarto. „Aderarea Ucrainei la NATO nu ar consolida nici caracterul de apărare al alianţei, deoarece, în practică, ar crea un risc de conflict deschis între Rusia şi NATO”, a argumentat Szijjarto.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. Ungaria a intrat de buna voie intr-o alianta cu care nu este de acord.
    Te doare mintea!
    Poate sa faca o alianta cu Rusia si China (daca si ele „vrea”) si se vindeca de schizofrenie.

  2. Par a fi niste confuzii la mijloc: UE nu e NATO, Moldova nu e la pachet cu Ucraina (pana una-alta in Moldova nu e razboi, dar, daca vreti sa ne sugerati ca ceva, cumva…)
    E adevarat ca pentru Rusia – infestata de secole de xenofobie – e totuna, insa trebuie sa privim din punctul de referinta exterior.

  3. O tara asa mica ca Ungaria care se opune la tot ce e democratic, de ce nu e data afara din NATo și UE?!
    Ii cântă toți un strună…

  4. Dumneavoastră amestecați lucrurile și nu mă îndoiesc că nu o faceți cu un scop.
    Una e să spui că Ucraina nu întrunește acum condițiile pentru aderare la NATO (nimeni nu poate crede asa ceva, în ciuda unor declarații sforaitoare, nu poate fi acceptat în alianță un stat care se află in stare de război cu inamicul declarat, căci ar deveni instant o declarație de război) și alta e să fii împotrivă.
    După ce conflictul se va fi încheiat, cumva, Ucraina va intra pe mâna birocraților care vor bifa îndeplinirea condițiilor dintr-o listă lungă. Și nu e lista lui Orban.
    Ucraina este acum sprijinită masiv chiar de statele care „se opun admiterii”, ceea ce este de departe mai valoros decât toate vorbele goale, de sprijin oral.
    Cât despre „pachetul” UE (trec peste faptul ca, în context intenționat nu ați făcut distincție între UE și NATO, în același „pachet” mai era pusă o țară pentru care discuția s-a sistat sine die, din cauză că apare dintr-o dată cam prea sovietică pentru europeni.
    Deci, asa zisul „pachet” ar fi o simpla legăturică cu sfoară de rafie nerăsucită.
    În concluzie, chiar dacă doriți să ne aburiți, avem și ochelari de ceață. Mai ales pentru ceața care vine de la Răsărit și ni se spune că e Lumina.

  5. China și Rusia au devenit un bloc anti NATO.

    • Asta nu e deloc o surpriza. Surpriza e ca NATO (si UE) nu gasesc nicio modalitate rapida de-a se debarasa de niste cai troieni evidenti precum Ungaria, Slovacia, Austria.
      Cel putin dpdv militar, situatia a ajuns de-a dreptul ridicola – dl. Orban, chipurile stalp de nadejde al unei aliante militare, da fuga de trei ori pe zi sa raporteze la Moscova…

  6. Ungaria nu e de acord. Asa, si, care-i stirea?!? Ungaria, Austria si mai nou si Slovacia nu-s de acord cu nimic ce-ar deranja planurile Rusiei. N-ar fi mai corect sa le oferim cumva posibilitatea sa se alature in mod transparent Rusiei?!?
    Ah, dar stai, mai sunt si banii europeni la mijloc… Vrem si bani de la UE, si protectie NATO/US, dar si sa lingem ce ciubote vrem noi…
    Chestia asta se cheama free-riding si-ar fi trebuit demult eliminata.