G4Media.ro

Ungaria refuză propunerile pentru interzicerea intrărilor rușilor în UE

sursa foto: Facebook / Szijjártó Péter

Ungaria refuză propunerile pentru interzicerea intrărilor rușilor în UE

Guvernul Ungariei respinge discuțiile despre interzicerea accesului cetățenilor ruși în UE, ca sancțiune pentru susținerea politicii lui Vladimir Putin, a anunțat miercuri ministrul de Externe de la Budapesta, Péter Szijjártó, citat de agenția de presă MTI.

”Am vorbit despre propunerea potrivit căreia trebuie înăsprite condiţiile de eliberare a vizelor europene pentru cetăţenii ruşi. Aici suntem de acord cu poziţia cancelarului german şi nu intenţionăm să introducem niciun fel de restricţii”, a spus acesta într-o discuție cu omologul său din Estonia.

Szijjártó a mai spus că Ungaria se va opune și unui nou pachet de sancțiuni energetice împotriva Rusiei, după ce guvernul Estoniei a anunțat că va iniţia o astfel de propunere.

“În prezent este imposibil din punct de vedere fizic ca aprovizionarea cu petrol şi gaze naturale a Ungariei să fie asigurată fără surse de energie ruseşti, astfel că noi nu vom fi de acord ca poporul maghiar să plătească preţul războiului”, a spus Péter Szijjártó.

Reamintim că Ungaria este statul membru UE cel mai loial Rusiei.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

11 comentarii

  1. Pai normal, sunt mongoloizi, practic accrasi rasa. Un fel de buryați.

  2. Toate regimurile comuniste si-au jefuit propriile tari si acum le e frica de puscarie.
    Armata Rosie Eliberatoare e singura lor speranta 😂

  3. Eu cred ca Bugaria este cel mai loial Rusiei pentru ca are in grila tv posturi cu prop.aganda ruseasca.
    Sunt rusi pro regim, anti regim si care-si vad de treaba. Cum ii identifici la intrarea in UE?

  4. 🐖🗯🗯🗯

  5. #unguriiInapoiInAsia

  6. toate astea se vor deconta la un moment si pentru Ungaria

  7. Buriați ținuți în întuneric și teroare!

  8. Ori fi ei unguri …. dar țin cu țara lor
    Americani nu vor pace in Ucraina au toate interesele ca războiul sa continuie ca doar nu mor americani
    UE a căzut in capcana americanilor și făcut din Europa o sclava
    Priviți prețurile
    In Etiopia este război de mult de ce oare americani nu se baga acolo ca doar se încalcă drepturile oamenilor și acolo
    Se fac crime și acolo
    Oare de ce o apăra doar pe Ucraina

  9. @yoyo: Stii la ce i se mai spune yoyo? E procedeul ala cand te pui in genunchi si altu se deschide la pantaloni si iti baga yoyo-ul pe grumaz.

  10. Se tem ca ramane viktoras blocat in rusia, sa ii pupe pe stapanii lui in fund.

    Eu cred ca europa trebuie sa faca asta, obligatoriu pentru toate tarile europene.