G4Media.ro

Ungaria și embargoul asupra petrolului rusesc: Un acord este posibil în decurs…

sursa foto: Pixabay

Ungaria și embargoul asupra petrolului rusesc: Un acord este posibil în decurs de o săptămână (oficial francez)

Un acord privind un proiect de embargo al UE asupra petrolului rusesc, blocat în prezent de Ungaria, este posibil „în decurs de o săptămână”, a declarat marți secretarul de stat francez pentru afaceri europene, Clement Beaune, citat de Le Figaro.

„Cred că putem avea un acord într-o săptămână, lucrăm din greu la el. Probabil că este o chestiune de zile”, a afirmat Beaune.

„Trebuie să ne mișcăm rapid, și o spun cu încredere: va exista un al șaselea pachet de sancțiuni europene, ele vor fi foarte puternice și vom scoate treptat, cu un calendar, în primul rând petrolul rusesc, dar și hidrocarburile rusești în general”, a continuat el.

Marți vor avea loc contacte telefonice între liderii europeni, inclusiv președintele francez Emmanuel Macron, președintele Comisiei Europene Ursula von der Leyen și premierul ungar Viktor Orban, a precizat el. Ursula von der Leyen raportase luni „progrese” după o întâlnire cu Viktor Orban la Budapesta.

Țară fără ieșire la mare, dependentă de achizițiile de hidrocarburi din Rusia, Ungaria le cere partenerilor săi din UE garanții privind aprovizionarea sa cu energie pentru a accepta un al șaselea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei, inclusiv oprirea achizițiilor de petrol rusesc.

„Există două tipuri de uși de ieșire în jurul derogărilor: termenul limită pentru anumite țări aflate în mod obiectiv în dificultate, deoarece 100% din aprovizionarea lor cu petrol provine din Rusia, și apoi garanții alternative de aprovizionare. Aceștia sunt cei doi parametri la care lucrăm”, a declarat Clément Beaune.

Pentru adoptarea sancțiunilor este necesară unanimitatea celor 27 de state membre ale UE. Cinci pachete de sancțiuni au fost deja adoptate împotriva Rusiei de la invazia acesteia în Ucraina, la 24 februarie.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Langa derogarile de termen, e si vreo clauza ca statul in cauza sa faca demersuri pentru diversificarea surselor de aprovizionare cu petrol si gaze?

    • Rafinăria lor poate sa proceseze numai țiței tip Ural și modificarea lor sare spre 600 000 000 de Eu și timpul modificării durează ani de zile. Conducte de gaze au cu 6 din 7 tari vecine. Momentan nici o tara nu are gaze export în cantitate suficienta. De preț nici nu vorbim.