Ungaria trimite un ajutor de 52.000 de euro pentru echipamentul avariat la internatul din Odorheiu Secuiesc, unde un perete s-a prăbușit în timpul unor lucrări
Secretariatul de stat ungar pentru comunităţile maghiare de peste hotare a anunţat sâmbătă că trimite 20 de milioane de forinţi (52.356 de euro) drept ajutor de urgenţă după accidentul tragic de la internatul liceului ‘Tamasi Aron’ din Odorheiu Secuiesc, relatează MTI, citat de Agerpres.ro.
Ajutorul va fi furnizat prin alianţa profesorilor maghiari din România şi va fi destinat înlocuirii echipamentului tehnic avariat utilizat de elevi, menţionează un comunicat al Secretariatului de stat ungar pentru comunităţile maghiare de peste hotare.
Luni, un perete al internatului Liceului ‘Tamasi Aron’ din Odorheiu Secuiesc s-a prăbuşit, sub dărâmături fiind prinşi patru elevi cu vârste cuprinse între 15 şi 17 ani. Un băiat de 17 ani a decedat, iar trei fete au ajuns la spital, una dintre ele fiind încă în stare critică.
Secţia de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş a preluat dosarul. Au fost audiaţi o serie de martori şi au fost ridicate o serie de înscrisuri pentru a fi administrate ca probe la dosarul cauzei.
sursa: Agerpres.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank