Unirea prin interconectare se amână. Marile probleme ale gazoductului Iași-Chișinău

(Articol realizat de G4Media.ro și Sinopsis.info)

Cel mai important proiect economic ce ar trebui să unească, nu doar simbolic, România și Republica Moldova are întârzieri nepermise. Gazoductul Iași-Ungheni, gândit să asigure securitatea energetică a Moldovei, nu se știe exact nici când va fi gata și nici dacă își va îndeplini scopurile pentru care a fost gândit.

La mijlocul acestei luni, pe 15 ianuarie, oficialii români și moldoveni anunțau că, în fine, a demarat construcţia conductei de transport de gaze naturale Ungheni-Chişinău, care va conecta sistemul de transport al Republicii Moldova la sistemul din România (SNT) , prin legătura Iaşi-Ungheni-Chişinău.

„Construcția conductei va duce la dezvoltarea durabilă a economiei naționale (a Moldovei –n.e). Datorită acestui proiect avem o nouă alternativă de gaz, care va consolida securitatea energetică. De asemenea, acest proiect înseamnă și prețuri mai mici la gaz pentru cetățenii noștri”, spunea Chiril Gaburici, ministrul moldovean al Economiei și Infrastructurii.

În plus, omologul său român Niculae Bădălău declara: „Construcţia gazoductului Ungheni-Chişinău este un obiectiv de importanţă deosebită pentru România, pentru Republica Moldova şi pentru întreaga regiune. Este un proiect strategic pentru Transgaz şi pentru Ministerul Economiei. În primul rând, pentru că reprezintă o dovadă clară şi concretă a angajamentului pe care România l-a luat pentru a sprijini Republica Moldova. În al doilea rând, pentru că este una dintre măsurile care contribuie la consolidarea securităţii energetice: mai multe surse de aprovizionare cu gaz înseamnă mai multă securitate energetică”.

În realitate, însă, lucrurile nu sunt atât de simple. Demararea lucrărilor la conducta Ungheni-Chișinău înseamnă de fapt doar construirea unor corpuri de clădiri în cadrul Complexului administrativ Ghidighici:  birouri, o hală industrială, clădire poartă, clădire laborator și clădire pompe PSI. Lucrările, evaluate la circa 144,5 milioane lei (fără TVA), urmează să fie făcute de către o asociere de trei firme românești, lider de contract fiind ACI Cluj SA.

Momentul în care vor începe lucrările efective la ce este de fapt important, respectiv la conducta de gaze, nu este deloc clar. Alte șapte loturi de construcție – pe lângă complexul de la Ghidighici – urmează să fie realizate: construcția conductei propriu-zise, cu o lungime de 110 km, precum și a stațiilor de reglare și măsurare, a conductelor de distribuție a gazelor naturale Tohatin — CET Chișinău și Tohatin — Chișinău, conducta de racord Ghidighici — Petricani și Petricani — Chișinău.

Valoarea totală a lucrărilor este estimată la circa 70 milioane de euro. Cel mai scump lot îl reprezintă lucrările la stațiile automatizate de reglare și măsurare.

De selectarea antreprenorului care va construi conducta Ungheni – Chișinău se ocupă Vestmoldtransgaz, operatorul sistemului naţional de transport gaze naturale din Republica Moldova, preluată în februarie anul trecut de compania română Transgaz, contra a circa 9 milioane de euro. Transgaz s-a angajat atunci la o investiție de alte 93 de milioane euro în următorii doi ani de zile, mai precis pentru construcția segmentului de gazoduct Ungheni-Chișinău.

Licitația de selecție a unui antreprenor pentru viitoarea conductă a fost lansată în toamna lui 2018 (primul anunț a fost pe 14 septembrie), dar ulterior prelungită de mai multe ori, fără explicații oficiale.

Foarte probabil, găsirea unui antreprenor e întârziată de cerințele greu de îndeplinit de către viitorul antreprenor: experiență relevantă, scrisori de garanție bancară, dotarea tehnică adecvată și realizarea comenzii în maximum 12 luni.

La nivel neoficial se estimează că finalizarea conductei se va face în vara anului 2020. Experții sunt însă mai rezervați în această privință. ”Licitația pentru construcție a fost parțial de succes (…) din păcate, cinci tronsoane nu au avut oferte. Vom putea vorbi despre un termen realist de finalizare abia după ce licitația va fi încheiată”, spune Victor Grigorescu, fost ministru român al Energiei în guvernul D. Cioloș.

Agenți de influență și politici proaste

În prezent, Republica Moldova este dependentă în proporție de 100% de gazul rusesc. Chiar dacă recunosc acest lucru, autoritățile de la Chișinău nu se prea grăbesc să abordeze problema.

Lucrările la conducta Iași – Ungheni – Chișinău care, în mod normal, ar trebui să racordeze Moldova la sistemul energetic european și să elibereze țara de povara monopolului de livrare al gazului natural din partea Gazprom, au demarat în august 2013, pentru ca exact un an mai târziu, pe 27 august 2014, când în Republica Moldova era sărbătorită Ziua Independenței, să fie inaugurat tronsonul Iași-Ungheni. Lansarea s-a făcut cu mare fast, la eveniment participând comisarul european pentru Energie de atunci, Günther Oettinger,  plus înați oficiali români și moldoveni.

Gazoductul, ce subtraversează râul Prut, are 43,2 km lungime (dintre care 32 km în România) și o capacitate de transport de 1,5 miliarde de metri cub de gaz pe an. Proiectul a costat 26 milioane de euro, dintre care 7 milioane au fost oferite sub formă de grant de Uniunea Europeană.

Foto: Europa Liberă

Ulterior, din 2014 încoace, lucrările pentru continuarea gazoductului au stagnat, în ciuda a numeroase declarații oficiale sforăitoare.  Desigur, pot fi invocate o insuficientă voință politică sau birocrația, dar cel mai adesea experții din Moldova vorbesc la unison și de existența unui lobby puternic al Gazpromului, în spatele scenei desigur, atât la București, dar mai ales la Chișinău, printr-o serie de agenți de influență.

„Indiscutabil, birocrația este încă o problemă mare, în ambele țări. În același, timp interesele Gazprom sunt reprezentate prin agenți influenți care fac lobby puternic în R. Moldova”,  spune Sergiu Gaibu, directorul de programe al „Expert Grup” de la Chișinău.

El mai afirmă că, în ciuda atribuțiilor limitate ale președintelui moldovean Igor Dodon, acesta rămâne un promotor al intereselor Rusiei, la fel ca și Partidul Socialist, din care face parte și care, deși este în opoziție, are cea mai numeroasă facțiune în Parlamentul de la Chișinău.

„La fel, agenții de influență asigură tărăgănarea implementării Pachetului energetic III care ar reduce semnificativ din pârghiile rezultate din monopolul Gazpromului în R. Moldova”, a mai explicat expertul.

Declarativ, Republica Moldova își dorește încă din 2001 să se interconecteze energetic cu România. Intenția care reglementa acest lucru se regăsește în două documente de program care vizau extinderea rețelelor de distribuție pentru ca prin intermediul acestora gazele naturale să fie livrate în noi localități și respectiv mai multor consumatori de pe teritoriul țării.

Și România are partea sa de responsabilitate pentru întârzierea interconectării energetice cu Moldova. ”Gazoductul Ungheni – Chișinău nu este gata pentru că s-a întârziat mult cu începerea lucrărilor și cu asumarea leadershipului pentru proiect. Recent, acest leadership a fost asumat de către Transgaz.. Nu sunt convins că această soluție e perfectă, însă sigur e mai bine decât să stăm și să nu facem nimic”, crede Răzvan Nicolescu, fost ministru al Energiei în guvernul V. Ponta.

”Oricum, România putea face mai mult, mai ales pe teritoriul ei. (Noi – n.e) am alocat încă din 2014 aproape 60 milioane de euro din fonduri structurale pentru întărirea coridorului de pe teritoriul românesc care să permită evacuarea gazelor către Moldova atunci când Ungheni – Chișinău ar fi fost gata. Deocamdată nu s-a tras niciun euro și încep să am regrete că am insistat atât de mult să alocăm acești bani, care puteau merge către alte domenii. Acești bani aruncați în investiții ar fi generat încasări la bugetul de stat. Din acest motiv nu înțeleg această întârziere”, mai spune Nicolescu.

Marile mize ale anului 2019

După cum am mai spus, realist vorbind, gazoductul ar putea fi terminat cel mai devreme în vara anului 2020, deci nici vorbă de terminarea lui până la finalul acestui an, așa cum arătau ultimele declarații ale oficialilor români. Sunt multe lucruri de rezolvat legate de construcția propriu-zisă a conductei: proceduri lungi legate de licitații, exproprieri, proiectarea rutei pe care va trece gazoductul, expertize ecologice etc.

Oricum, anul 2019 are cel puțin două mize majore privind viitorul gazoductului Ungheni-Chișinău.

Întâi de toate, pe 24 februarie, vor avea loc alegeri parlamentare în Republica Moldova. Nu se poate anticipa un câștigător ferm, dar în acest moment cea mai bine cotată formațiune în sondaje este, de departe, Partidul Socialiștilor (PSRM), de factură prorusească, susținut și de președintele Igor Dodon.

Gazoductul nu reprezintă o temă de campanie, însă este foarte probabil ca, în eventuala victorie în alegeri a PSRM, ba chiar și în cazul constituirii unei alianțe (fie și neoficiale) între Democrați, aflați actualmente la guvernare, și socialiști, tema interconectării energetice cu România să nu mai reprezinte deloc o prioritate.

În al doilea rând, la finalul acestui an expiră contractul dintre Gazprom și Moldova pentru livrarea de gaze naturale către această țară. Iar orice nouă negociere va fi influențată și de modul în care arată spectrul politic la Chișinău.

Nu în ultimul rând, tot în 2019, este foarte probabil că Rusia va termina de construit TurkStream, o conductă care va alimenta cu gaze naturale Turcia dar și țări din sud-estul Europei (Bulgaria, Serbia, posibil și Ungaria) și care va face irelevant actualul gazoduct Transbalcanic, care traversează Ucraina și Moldova, cu ramificații spre România și Bulgaria.

Răzvan Nicolescu spune că, în acest context, se vede cât de important ar fi fost ca interconectarea Moldovei cu România să fi fost realizată. ”Aceasta era singura șansă pentru Moldova, mai ales în contextul tensiunilor existente dintre Rusia și Ucraina. Tot conceptul pentru interconectarea cu Moldova trebuia finalizat înainte de expirarea actualelor contracte de achiziție de gaz natural. Aceasta era gândirea în 2014. După ce am plecat eu de la minister nu știu dacă această gândire a fost păstrată sau s-a schimbat”, a adăugat fostul oficial român.

Experții moldoveni consideră că astfel țara lor se află într-un vădit statut de inferioritate economică și de negociere a viitoarelor tarife la gaze în relația cu Rusia.

„Gazprom s-a gândit în felul următor: noi construim gazoductul (TurkStream -n.e.), căpătăm apoi o putere de negociere mai mare pentru că putem ocoli sistemul de transport al gazelor în scopuri de tranzit – cele din Ucraina și Republica Moldova. Prin urmare, după aceea, ei (rușii -n.e.) vor pune condiții mult mai dure la negocieri, dacă noi (R. Moldova -n.e.) nu vom avea o alternativă. Eu cred că asta este miza,” spune  fostul șef al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) din R. Moldova, Victor Parlicov, în prezent expert la IDIS „Viitorul”, un think-tank din Chișinău.

Foto: Traseul TurkStream (Sursa: Gazprom)

Estimat la şapte miliarde de euro, proiectul TurkStream prevede construcţia a două conducte cu o capacitate de 15,75 miliarde de metri cubi de gaz pe an fiecare, ceea ce va permite Rusiei să îşi reducă semnificativ dependenţa de Ucraina ca rută de tranzit pentru livrările sale de gaze destinate Europei de sud-est și chiar mai departe.

În noiembrie anul trecut, publicaţia rusă Kommersant anunţa că Gazprom a pus la punct planuri pentru a prelungi conducta de gaze naturale TurkStream în patru state din sudul şi centrul Europei (Bulgaria, Serbia, Ungaria şi Slovacia). Gazprom vrea să demareze livrarea de gaze către Bulgaria şi Serbia prin TurkStream în anul 2021, urmând ca livrările spre Ungaria să înceapă în 2021, iar cele spre Slovacia la mijlocul lui 2022.

De altfel, în termeni reali, R. Moldova reprezintă o miză pentru Rusia doar în ce privește tranzitarea gazului pe teritoriul său și mai puțin din perspectiva cantităților de gaze naturale consumate. Moldova consumă anual circa 3 miliarde de metri cub de gaze.

„Deosebirea din noi și alții este că în Moldova consumul de gaze, raportat la cantitatea de gaze tranzitate, este de 1 la 20. Adică se consumă doar 5% din gaze și se tranzitează 95%. Așa o proporție nu are nimeni. În Ucraina, spre exemplu, raportul este de 1 la 1”, declară fostul deputat Veaceslav Ioniță, în prezent și el expert al IDIS „Viitorul”.

„După mine, Federația Rusă folosește arma energetică ca să influențeze politicul și să captureze politicul din Europa de Vest. La noi, este un caz facil, noi suntem copii mici. Rusia reușește să facă agenda la case mai mari. La noi, în Moldova, nu trebuie impuse noi reguli, ele există și doar trebuie păstrate”, a mai spus Veaceslav Ioniță.

Pe hârtie una, în realitate cam alta

Experții mai spun că o altă problemă în privința viitorului gazoduct Iași-Ungheni-Chișinău ar putea apărarea și în momentul când gazul românesc ajunge totuși în capitala Moldovei, dar apoi trebuie băgat în rețeaua subterană deținută de MoldovaGaz.

Compania MoldovaGaz a fost formată în 1999 și are ca acționar majoritar tocmai pe Gazprom, cu 50% din acțiuni, Republica Moldova cu 35,3% și regimul separatist de la Tiraspol, cu 13,4%. Alți câțiva acționari minori dețin circa 1,2%.

O schemă complicată așadar, care arată că statul moldovenesc nu deține de facto controlul celei mai mari companii energetice din țară și nici măcar al rețelelor de distribuție ale acesteia.

Viitoarea interconectare a conductei ce vine din România la rețeaua subterană a Chișinăului e așadar o problemă reală. Astfel, subsidiara Transgaz din R. Moldova s-ar putea trezi cu o conductă adusă până la Chișinău, dar care nu poate – din mai mult sau mai puțin reale motive tehnice dar și din cauza unei legislații confuze, validă doar pe hârtie -, să bage gaz  natural în casele chișinăuenilor.

Asta deoarece Moldova are întârzieri la adoptarea legislației care să permită acest lucru. Astfel, în 2011, Chișinăul s-a angajat să implementeze aquis-ul comunitar și să introducă în propria legislație așa-numitul Pachet III Energetic al UE, până în 2015. Ulterior, a cerut o amânare până în 2020.

Pachetul prevede, printre altele, o separare clară a producerii gazului, de transportarea și apoi stocarea acestuia.

„Accesul la rețeaua de distribuție nu poate fi îngrădită altor furnizori. Cu toate acestea anumite tărăgănări prin bariere tehnico-birocratice ar putea fi invocate. Moldova are obligația de a implementa Pachetul energetic III (…) Mai mult, într-un studiu recent am arătat că de facto 2/3 din investițiile în rețelele de distribuție de presiune medie și mică au fost făcute de consumatori individuali și de primăriile locale”, spune expertul Sergiu Gaibu.

Gaibu mai afirmă că, totuși guvernul moldovean nu a asigurat un cadru normativ și un mecanism ca acești investitori să devină proprietari cu drepturi depline asupra investițiilor efectuate, fiind de facto discriminați față de investitorul monopolist Gazprom.

Există riscul ca un scenariu asemănător să fie aplicat și în cazul viitoarei conducte a Transgaz. „Un program de regularizare a acestor aspecte ar fi imperativ, nu doar pentru investițiile deja efectuate, dar și pentru viitoarele investiții în infrastructura de distribuție”, crede Gaibu.

La rândul său, expertul Veaceslav Ioniță spune că „este necesar să ai legislația potrivită prin care poți introduce regulile de joc și nu contează cine este proprietarul (sistemului subteran de distribuție – n.r.)”. „Gazoductul este un monument al naivității noastre. Dacă nu ai adoptat Pachetul energetic III, cum poți schimba legislația?”, se întreabă retoric Ioniță.

Pe de altă parte, Victor Parlicov susține că toată afacerea introducerii gazului în orașul Chișinău este doar o chestiune de voință politică și că statul moldovean are pârghiile prin care să se impună chiar și în fața Gazprom. Sigur, numai dacă o și dorește.

„Conform legislației, și dacă R. Moldova dorește, vă asigur că dacă există voință politică nu face nimeni nimic (de la MoldovaGaz) cu tot cu Gazpromul în spate și cu (Alexei) Miller adus la Chișinău”, a declarat Parlicov.

Acesta a admis însă o „breșă” legislativă lăsată la implementarea Pachetului III energetic. „Cu o singură derogare, care nu ține de gazoductul de distribuție, unde va fi de fapt problema, gazul ajuns la Chișinău va trebui să intre cumva în sistemul de distribuție. Derogarea ține de sistemul de transport. Deci, pe cât Gazprom poate să continue să exercite controlul ca furnizor asupra prestatorului serviciului de transport”, a mai spus el.

Expertul citat a mai adăugat că „miezul problemei, atât în România, cât și în R. Moldova și în alte părți a fost voința politică”. „Dacă există voință politică se face, dacă nu, nu se face”, a concluzionat Victor Parlicov.

Ce fel de viitor?

În acest moment, finalizarea gazoductului Ungheni-Chișinău depinde aproape în totalitate de felul în care compania românească Transgaz își va putea duce la bun sfârșit obiectivele asumate.

Iar acest lucru, în opinia Otiliei Nuțu, specialist în piața de energie la organizația Expert Forum din București, depinde de mai mulți factori: ”Are Transgaz capacitatea financiară să acopere toată construcția, în condițiile în care i se iau dividendele la buget? Apoi, rămâne de văzut cum vor influența investiția Transgaz incertitudinile de pe piața de gaze din România. Altfel spus, vom mai avea ce să exportăm, dacă piața s-a reglementat din nou?”, se întreabă Nuțu.

”În plus, există și discuții privind recuperarea investiției: vor fi suficiente tarifele?, de situația de pe piața de gaze din Moldova: vor avea acces corect pe piață furnizorii români?, de independența reglementatorului de la Chișinău, de accesul gazului în rețeaua MoldovaGaz”, încheie Otilia Nuțu.

Și chiar după finalizarea gazoductului, adică  undeva în anul 2020, este aproape cert ca tot gazul rusesc să fie consumat preponderent în Moldova, cel puțin încă o bună perioadă de timp.

”Cred că Moldova va continua să cumpere gaze naturale de la Gazprom, probabil pe baza unor contracte pe termen scurt. Având în vedere că acolo se consumă relativ puțin, este rezonabil de luat în calcul că Moldova se va putea aproviziona cu gaz rusesc chiar dacă scade semnificativ tranzitul prin Ucraina”, crede Victor Grigorescu.

În plus, există și varianta ca inclusiv gazul rusesc tranzitat prin intermediul TurkStream să ajungă în Moldova. Asta deoarece Rusia are, printre altele, interesul de a susține autoritățile și populația din Transnistria, regiunea separatistă unde se află de fapt cei mai mari consumatori de gaze din Moldova.

”Pe malul drept al Nistrului există doar câțiva mari consumatori (de exemplu, CET-urile din Chișinău) și consumatori mai mici. Teoretic, Gazprom ar putea livra gaze și dacă ocolește Ucraina după TurkStream, în direcție inversă Bulgaria – România – Moldova. E posibil, așadar, să dea în continuare gaz spre Transnistria”, crede Otilia Nuțu.

Chestiunea aceasta, care în limbaj tehnic se numește ”reverse flow” / ”pe flux invers”  (adică livrarea de gaze pe conductele deja existente, dar dinspre sud, Bulgaria, spre nord, Moldova) este una cunoscută de specialiști, dar mai delicată din punct de vedere politic.

Până una-alta, în cazul gazoductului Iași-Ungheni-Chișinău se pare că primează rațiunile politice și cele geo-strategice, în fața celor economice. Iar, conform unui raport Expert Forum, subiectele delicate de rezolvat în acest sens sunt numeroase, amintind aici obligativitatea deschiderii reale a pieței moldovenești pentru gazul românesc, plus depășirea mai multor constrângeri economice: cererea mică de consum, dificultățile populației de a achita gazul natural consumat la prețul real al pieței, datoria mare a MoldovaGaz către Gazprom (ceea ce poate constitui mereu un factor de șantaj) etc.

”Mă gândesc, care este relevanța unei asemenea investiții (de multe milioane de euro – n.r.) din partea Transgaz, într-un proiect cu recuperabilitate foarte slabă, în condițiile în care mult mai repede și mai ieftin s-ar putea rezolva (chestiunea livrării de gaze către Moldova – n.r.) prin <<revers >>, pe gazoductul transbalcanic?”, se întreabă Victor Parlicov.

Un astfel de proiect este, în opinia sa, ușor de realizat din punct de vedere tehnic și mult mai fezabil economic. Iar pentru realizarea sa ar fi nevoie doar de ”diplomație”, adică de un acord între toate părțile implicate.

„Trebuie ca toată lumea să se așeze la masă, să discute, să bată palma… apoi urmează doar o chestiune tehnică, care se rezolvă foarte repede. Eu vorbesc despre această variantă de prin 2014. De atunci, din câte cunosc, nu s-a făcut niciun efort asumat, nici din partea Chișinăului, nici a Bucureștiului, în această direcție. Dimpotrivă, presiunea și cererea pentru acest proiect au venit din partea Bruxelles-ului”, mai spune Parlicov.

Totuși, conform experților, acest lucru nu este chiar atât de ușor de realizat. Numai din partea României ar fi nevoie de o interconectare pe flux invers la Isaccea (acolo unde intră în țară conducta de tranzit TransBalkan, ce vine din Rusia-Ucraina-Moldova și ajunge în Bulgaria), plus investiții de peste 60 milioane euro pentru construcția unor noi compresoare și pentru întărirea rețelei de gaze. În plus, e nevoie de punerea la aceeași masă de discuție a Gazprom și a Ucrainei, ceea ce, în acest moment, pare un lucru aproape imposibil.

„Oricum, după mine, proiectul gazoductului s-a tărăgănat premeditat. Eu nu sunt departe de gândul că, pe ambele maluri ale Prutului, status quo-ul pe care îl avem în prezent este alimentat și este susținut de agenți de influență ai Federației Ruse. Ei sunt beneficiarii acestei situații”, mai crede Victor Parlicov.

Articol scris de Cristian Pantazi (jurnalist G4Media.ro) și Mădălin Necșuțu (redactor-șef al EVZ Moldova și corespondent la Chișinău al Balkan Insight).

Foto principal: Imagine de la inaugurarea lucrărilor la gazoductul Iași – Ungheni, august 2013 (Agerpres / Laura Turculeanu)