G4Media.ro

Unitatea UE nu trebuie să fie compromisă din cauza statutului de candidat…

Sursa foto: European Council

Unitatea UE nu trebuie să fie compromisă din cauza statutului de candidat al Ucrainei, afirmă un oficial francez

Decizia de a acorda Ucrainei statutul de candidat la Uniunea Europeană (UE) trebuie luată fără a slăbi unitatea blocului comunitar și fără a lăsa Kievul în incertitudine timp de ani de zile, a declarat vineri un oficial francez, potrivit agenției Reuters, citată de boursorama.com.

Comisia Europeană (CE) își va da avizul cu privire la cererea Ucrainei la 17 iunie, iar șefii de stat din UE sunt așteptați să discute acest subiect în cadrul unui summit care va avea loc săptămâna următoare.

Chiar dacă cererea Ucrainei va fi aprobată, procesul de aderare la UE durează mai mulți ani și poate fi respins prin veto de orice stat membru.

Cu toate acestea, există diviziuni în cadrul blocului cu privire la acordarea statutului de candidat. Unele state membre doresc o promisiune fermă pentru a trimite un semnal puternic Rusiei după invazia acesteia în Ucraina, în timp ce altele, inclusiv Olanda și Danemarca, sunt mai precaute.

Cele două mari puteri ale blocului, Franța și Germania, și-au exprimat, de asemenea, rezervele.

„Știm că există sensibilități diferite pe această temă în cadrul Uniunii Europene”, a declarat o sursă din cadrul președinției franceze, pentru ziariști.

„Vom fi atenți la unitatea Consiliului European. Credem, de asemenea, că Uniunea Europeană trebuie să iasă întărită din această criză din Ucraina, și nu slăbită.”

Trei diplomați UE au declarat că scenariul cel mai probabil este ca executivul european, care va face recomandări și în cazul Moldovei și Georgiei, să dea undă verde, probabil cu condiții.

Șefii de stat vor găsi apoi, probabil, o „formulă” care să nu acorde imediat Ucrainei statutul de candidat, au explicat ei.

„Filosofia s-a schimbat. Nimeni nu spune clar nu, dar statele mai rezervate vor să amâne cât mai mult posibil termenul limită”, a declarat un diplomat european.

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat vineri, în cadrul unei conferințe din Danemarca, că marile declarații politice potrivit cărora Ucraina face parte din familia europeană trebuie să fie urmate de acțiuni.

„Poziția noastră este clară: Ucraina are nevoie de un angajament juridic, nu de o promisiune politică. Ezitarea costă prea mult țara noastră”, a scris joi pe Twitter vicepremierul ucrainean Olga Ștefanișina, după o întâlnire cu CE.

Președintele francez Emmanuel Macron a sugerat luna trecută crearea unei „comunități politice europene” care ar crea o nouă structură, permițând o cooperare mai strânsă cu țările care doresc să adere la UE. Măsura a provocat furia Kievului și a mai multor state membre ale UE, care o consideră o încercare de a întârzia aderarea Ucrainei.

„Răspunsul la nevoile Ucrainei nu constă într-un statut, ci în politici și în manifestarea solidarității noastre”, a declarat oficialul francez.

„Cel mai rău ar fi, practic, să acordăm Ucrainei un statut și 10 ani, 20 de ani, 30 de ani, 40 de ani (mai târziu) sau, dacă iau cazul Turciei, aproape 60 de ani mai târziu, să constatăm că, de fapt, nu s-a întâmplat nimic.”

 

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. Franța nu trebuie compromisa de Macron!
    România nu trebuie compromisa de Iohannis!
    Dar asta se întâmpla…

  2. Ceva asemănător predica si dl Ciolos azi pe G4.
    Ce sincronizare la neomarxiștii ăștia progresiști, domnule!

    • Ma miram eu sa fi scris dl Ciolos textul ala, avea pre multe cuvinte pentru creativitatea dumnealui.

  3. Nu e vorba numai de aderarea Ucrainei, ci si de semnalul pe care unele state UE il dau Rusiei, ma refer in special la Franta si Germania.
    Razboiul nu s-a terminat si Macron se grabeste sa negocieze cu Rusia, dar atentie – ” Rusia nu trebuie umilita”. E clar, nu? Primirea Ucrainei in UE ar putea fi considerata „umilinta” Rusiei.

    • Franta si Germania pot aproba relaxate cerera Ucrainei cu promisiune de 10 ani, chiar 5, atat timp cat Ungaria poate zice mai tarziu NEM.

  4. In Turcia e dictatura curata. Ucraina e in situatia Romaniei de dinainte de 2007: oligarhi,ceva coruptie,dar dupa razboi sunt sanse mari sa faca curat in ograda,mai ales ca vor derusifica complet toata tara.

  5. Dar cu armele de pe piața neagră, cu racheții cum rămâne? Îi cazează ursula la ea cu tot cu arme ?

  6. De facto Rusia a impartit deja Ucraina si nici Occidentul nu va mai fi interesat „sa puna banii la bataie ” pentru reconstructia Donbasului, chiar si acela ce ar fi recastigat de Ucraina , stiind ca totul se poate repeta .Uniunea Europeana isi va aduce alaturi Ucraina ramasa injumatatita cu granitele pe Nipru ce impreuna cu Republica Moldova vor fi integrate rapid in UE la fel ca si statele din Balcani . NATO devine extrem de puternic impreuna cu noii aliati Finlanda si Suedia iar UE devine incet ,incet , noua Roma .Germania devine cea mai puternica forta militara din UE si din partea de NATO a UE oferind protectie zonei ei de influenta in nordul Europei .Fara acest Razboi in care a fost atrasa Rusia nimic nu se putea schimba si Germania nu putea deveni o forta militara dublind astfel forta ei economica .