G4Media.ro

Unităţi de cazare din Deltă, ocupate integral în perioada sărbătorilor pascale şi…

Sursa foto: Pixabay

Unităţi de cazare din Deltă, ocupate integral în perioada sărbătorilor pascale şi a următoarelor mini-vacanţe / ”Cei care iubesc pescuitul au aici unde să meargă. Oferim şi toate ustensilele necesare, lansete, undiţe, momeală”

Unele unităţi de cazare din comuna Jurilovca sunt ocupate integral în perioada sărbătorilor pascale şi a următoarelor mini-vacanţe, cea de 1 mai şi cea de Rusalii, oferta pensiunilor incluzând seri tradiţionale lipoveneşti, excursii la cetăţi şi plimbări pe canale cu caiacul, transmite Agerpres.

O pensiune ocupată deja integral i-a atras pe turişti cu servicii complete, preparate specifice sărbătorilor pascale, preparate tradiţionale din peşte, vinuri dobrogene, excursii la cetăţile Enisala şi Argamum, promisiunea unor plimbări pe canale cu caiacul şi cea a unor seri cu folclor lipovenesc.

„Pentru Paşte, avem deja rezervate cele opt camere. Pentru 1 mai şi 1 iunie, nu mai avem de asemenea niciun loc liber. Deja au început rezervările pentru weekend-urile din luna mai, iunie şi august. Luna august se rezervă tot mai mult, dar cererea a fost foarte mare pentru 1 mai şi 1 iunie. Vreau să vă spun că pentru 1 iunie, am avut 200 de cereri pentru cele opt camere şi vorbim de un sejur de minim cinci nopţi”, a declarat pentru Agerpres proprietarul unei pensiuni din Jurilovca, Marius Potolea.

El a explicat cererea foarte mare pentru sejururile de la începutul lunii iunie prin faptul că Ziua internaţională a copilului se suprapune cu sărbătoarea de Rusalii şi a menţionat că anul acesta preţurile sunt mai mari decât cele de anul trecut.

„Strategia noastră este să mergem spre zona premium şi atunci oferim servicii mai bune, cu preţurile potrivite, desigur”, a menţionat Potolea.

Şi alte unităţi de cazare mici din comuna Jurilovca au început să primească cereri de rezervare.

„Pentru această perioadă, aş zice că stăm mai bine decât anul trecut (în ceea ce priveşte rezervările, n.red.), mai bine chiar decât în 2019. (…) Deocamdată, se caută sezonul clasic, tradiţional, iulie-august”, a menţionat proprietarul unei unităţi de cazare, Paul Condrat.

Unele unităţi mari din comuna Jurilovca mai au însă câteva locuri libere pentru sărbătorile pascale.

„De Paşte, am ajuns la un grad de ocupare de 95%, iar rezervările sunt achitate integral. Oaspeţii vor beneficia de un sejur de trei nopţi, cina de întâmpinare, vor putea merge la biserică, dacă doresc să participe la slujba de Înviere. Avem un prânz tradiţional, o cină tradiţională, activităţi pentru copii. Cei care iubesc pescuitul au aici unde să meargă. Avem zone special amenajate, exceptând bungalourile care au acea terasă proprie unde se poate pescui. De asemenea, oferim şi toate ustensilele necesare, lansete, undiţe, momeală. Peştele poate fi gătit de noi, dacă îşi doresc acest lucru”, a afirmat Raluca Militaru, front office manager al unui complex turistic din comună.

Preţurile practicate pentru un pachet de trei nopţi într-o cameră dublă în perioada sărbătorilor pascale pornesc de la 2.850 de lei şi pot depăşi 580 de euro.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...