
Unităţile administrativ-teritoriale ar putea beneficia de împrumuturi de la Trezorerie, potrivit unui proiect al Ministerului Dezvoltării și Ministerului Finanțelor
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei şi Ministerul Finanţelor au propus un act normativ prin care unităţile administrativ-teritoriale pot solicita contractarea de împrumuturi de la Trezoreria Statului, în limita sumei de 1,5 miliarde de lei, transmite Agerpres.
Împrumuturile sunt pentru asigurarea cofinanţării proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană şi de la donatori europeni în cadrul programelor interguvernamentale, inclusiv pentru instituţiile publice finanţate integral din bugetul local şi pentru asociaţiile de dezvoltare intercomunitară din care fac parte, proporţional cu obligaţiile care le revin.
Actul normativ ar urma să intre în vigoare după ce va fi adoptat de Executiv şi publicat în Monitorul Oficial al României, se precizează într-un comunicat de presă al MDLPA transmis, luni, Agerpres.
Modalitatea de acordare a împrumuturilor soluţionează unele probleme urgente ale autorităţilor administraţiei publice locale, ţinând cont de faptul că, în prezent, potrivit unei analize realizate de MDLPA, sunt în implementare 7.659 de proiecte finanţate din fonduri externe nerambursabile, iar în cazul unora dintre ele, unităţile administrativ-teritoriale au dificultăţi în asigurarea resurselor financiare, din bugetele locale, pentru plata cheltuielilor neeligibile sau a cofinanţării, mai precizează sursa citată.
„Prin această măsură, sprijinim unităţile administrativ-teritoriale care au înregistrat dificultăţi în continuarea proiectelor, ca urmare a lipsei de resurse financiare în bugetele locale. Finalizarea proiectelor are, ca principal obiectiv, creşterea calităţii serviciilor publice pentru cetăţeni”, a subliniat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila.
Prin mecanismul propus, se creează atât posibilitatea contractării unor împrumuturi pentru asigurarea finanţării cheltuielilor neeligibile, a prefinanţării şi/sau cofinanţării acestora, cât şi posibilitatea refinanţării datoriei publice locale ce decurge din împrumuturile contractate din venituri din privatizare, înregistrate în contul curent general al Trezoreriei Statului.
Dobânda aferentă împrumuturilor este ROBOR la 3 luni comunicată de Banca Naţională a României în ultima zi lucrătoare a lunii anterioare autorizării împrumutului, la care se adaugă o marjă în funcţie de scadenţa împrumuturilor, iar rata dobânzii rezultată rămâne fixă pe toată durata de derulare a împrumutului. Marja se stabileşte astfel: 1 punct procentual pentru scadenţe de până la 3 ani inclusiv, 1,5 puncte procentuale pentru scadenţe între 3 şi 5 ani inclusiv, respectiv 2 puncte procentuale pentru scadenţe între 5 şi 10 ani inclusiv.
Împrumuturile pot beneficia de o perioadă de graţie de 12 luni, iar rambursarea acestora se poate face între 1 şi 10 ani, cu posibilitatea rambursării anticipate.
Creditele contractate, conform proiectului de act normativ, constituie o excepţie de la limita de îndatorare prevăzută prin lege, iar pentru a asigura accesibilitatea la această măsură şi pentru localităţile mai mici, sunt prevăzute plafoane în funcţie de mărimea localităţilor. Astfel, judeţele vor putea contracta cel mult 35 de milioane de lei, municipiile reşedinţă de judeţ şi sectoarele municipiului Bucureşti – câte 30 de milioane de lei, municipiile – câte 20 de milioane de lei, iar oraşele şi comunele au plafoane nelimitate.
Termenul-limită de depunere, la direcţiile generale regionale ale finanţelor publice/administraţiile judeţene ale finanţelor publice, a documentelor necesare pentru a fi transmise Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale este 31 octombrie 2025.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.