
Uniunea Europeană, extrem de îngrijorată de încălcările armistiţiului din Nagorno-Karabah
Uniunea Europeană este „extrem de îngrijorată” de încălcările armistiţiului din Nagorno-Karabah, a declarat duminică şeful diplomaţiei europene Josep Borrell, informează AFP.
Susține G4Media. Click AICI pentru a redirecționa 3.5% din impozit - online, gratuit și simplu.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
„Am luat notă cu extremă îngrijorare de informaţiile potrivit cărora activităţile militare continuă, în special împotriva unor ţinte civile, şi ar exista victime civile”, a subliniat Borrell într-un comunicat.
Cele 27 de ţări ale UE „cer insistent tuturor părţilor (implicate) să respecte acordul (de încetare a focului) pe teren”, a adăugat Borrell, conform Agerpres.
El le-a solicitat părţilor din conflict „să se angajeze fără întârziere în negocieri reale sub auspiciile” Grupului de la Minsk al OSCE (Rusia, Franţa, SUA).
Forţele armene separatiste din Nagorno-Karabah şi armata azeră se acuzau duminică de continuarea bombardamentelor în zone civile, armistiţiul semnat cu o zi înainte fiind deja pus sub semnul întrebării.
În după-amiaza zilei de duminică, nu a fost anunţat niciun schimb de prizonieri sau de trupuri neînsufleţite, ceea ce era cu toate acestea un obiectiv al armistiţiului umanitar negociat de Moscova şi care ar fi trebuit să intre în vigoare sâmbătă la orele 08:00 GMT.
Azerbaidjanul i-a acuzat pe separatiştii armeni că nu respectă condiţiile armistiţiului, informând în mod concret despre un atac nocturn asupra Gandja, al doilea oraş al ţării, care s-a soldat cu 9 morţi printre civili.
Preşedintele azer Ilham Aliev a denunţat pe Twitter „o încălcare flagrantă a armistiţiului” şi „o crimă de război”.
„Forţele armate armene nu respectă armistiţiul umanitar şi îşi continuă tirurile de rachete şi de artilerie asupra oraşelor şi satelor din Azerbaidjan”, a reacţionat un purtător de cuvânt al Ministerului azer al Apărării, Vaghif Diargahli, acuzaţii reiterate de armata azeră într-un comunicat publicat în seara zilei de duminică.
Acelaşi ton acuzator a fost adoptat şi de omologul său armean, Şuşan Stepanian: „Încălcând acordul de armistiţiu, forţele azere întreprind atacuri spre Sud, utilizând vehicule blindate şi rachete”.
Foto: Facebook Josep Borrell
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Cumplit, oamenii aia sufera si aia sus joaca sah. Erdogan a mutat mercenari din Siria acolo, se impute rau treaba.
In afara de a fi extrem de îngrijorată, wtf mai face Uniunea Europeană?
@Sphinx nu mai face nimic pentru ca nu poate. Un sef de gara are mai multa autoritate decat Borell. UE sa taraie si isi traieste din pacate ultimele „clipe”.
UE se declara ingrijorata de tentativa Azerbaigeanului de a trimite proprii cetateni in vizita in propriul teritoriu. De cele trei decenii de cand armenii se sterg la fund cu Tratatul de la Helskini nu e ingrijorat nimeni.
Noaptea mintii.
Singura problema e ca vizita e acompaniata de bombe, avioane turcesti si mercenari din Siria.
Si cum e asta o „problema”? Helsinki da dreptul statelor sa invite pe cine vor ei pe teritoriul lor.