G4Media.ro

Uniunea Europeană a autorizat desfășurarea agenților Frontex la frontierele Republicii Moldova

Frontex, the European Border and Coast Guard Agency/ Facebook

Uniunea Europeană a autorizat desfășurarea agenților Frontex la frontierele Republicii Moldova

UE a semnat joi un acord cu Republica Moldova, cu aplicare imediată, ce permite agenţilor Frontex să ajute poliţiştii de frontieră din această ţară, copleşiţi de afluxul de refugiaţi din Ucraina, a anunţat Comisia Europeană, potrivit AFP.

Peste 300.000 de persoane care au fugit de invazia rusă în Ucraina şi-au găsit refugiu în Republica Moldova vecină, ţară ce nu este membră a UE.

„Republica Moldova întâmpină dificultăţi în a-şi proteja propriile frontiere cu Ucraina, nu poate face înregistrarea” refugiaţilor, declarase miercuri comisarul european pentru afaceri interne Ylva Johansson în faţa europarlamentarilor.

Prezenţa Frontex (Agenţia europeană pentru poliţia de frontieră şi garda de coastă) ar trebui să permită şi lupta împotriva traficului de copii şi de femei, al cărui risc este foarte ridicat, avertizează Comisia.

În cadrul unei platforme coordonate de Bruxelles, şase state membre s-au angajat să primească 11.500 de refugiaţi ucraineni care au tranzitat Republica Moldova, precizează Comisia.

Acordul semnat joi permite desfăşurarea echipelor Frontex pentru a ajuta la înregistrarea şi controlul persoanelor care fug din Ucraina, sub conducerea autorităţilor moldovene. El consolidează cooperarea actuală între Frontex şi Republica Moldova, care se bazează pe un acord de lucru încheiat în 2008.

Negocierea unui astfel de acord cu o ţară terţă, care ia de obicei şase luni, s-a realizat de această dată într-o săptămână, şi-a exprimat satisfacţia comisarul Ylva Johansson.

Sprijinul operaţional al Frontex va fi furnizat Republicii Moldova „cât mai curând posibil în cadrul aplicării provizorii a acordului”, potrivit Consiliului European. Concluzia definitivă va interveni după aprobarea de către Parlamentul European.

În prezent, 18 agenţi ai Frontex sunt prezenţi în Republica Moldova, dar nu sunt operaţionali, iar acordul va permite desfăşurări suplimentare.

În ţările membre ale UE, 205 agenţi ai Frontex sunt desfăşuraţi în România, 20 în Polonia şi 14 în Slovacia, potrivit Comisiei.

Europol, agenţia europeană de luptă împotriva criminalităţii, este de asemenea prezentă în Slovacia şi în Polonia şi va institui misiuni şi în Republica Moldova, precum şi în România şi Ungaria, potrivit comisarului Ylva Johansson, relatează Agerpres.

Sursa foto: Facebook

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Nush de ce am impresia ca astia de la Frontex vin cu Javeline si alte cele..just in case rusilor din Transnistria le vin idei

  2. Da, e foarte bine. Dar, deocamdata eu am citit ca, in Germania, o ucrainianca de 18 a a fost violata in locatia in care erau cazati.

  3. 300 de mii de refugiati in moldova???? aiureli. atatia au intrat in tara, dar peste 200 de mii dintre ei au plecat mai departe spre romania si alte tari ue. in moldova mai sunt acum in jur de 70 de mii de ucraineni, marea majoritate fiind cazati la voluntari, prieteni si mai ales rude (trebuie sa tineti cont ca dupa cel de-al doilea razboi mondial, in moldova sovietica au fost trimisi militari, nkvd-isti si politruci sovietici, multi dintre ei si din ucraina. urmasii lor sunt azi cetateni moldoveni, dar familiile lor sunt in rusia, ucraina, belarus).