Uniunea Europeană adoptă impozitul minim de 15% pentru companiile multinaționale
Liderii celor 27 de ţări membre ale UE au anunţat joi că au aprobat transpunerea în dreptul european a impozitului minim de 15% pe profiturile multinaţionalelor, după ridicarea blocajelor maghiar şi polonez, scrie AFP, citată de Agerpres.
Intrarea în vigoare a măsurii în Europa este prevăzută pentru 31 decembrie 2023. Unanimitatea celor 27 a fost necesară pentru a valida proiectul de directivă întocmit de Comisie care pune în aplicare acordul istoric pentru mai multă justiţie fiscală, aprobat anul trecut de circa 140 de ţări sub egida OCDE.
Varşovia şi Budapesta au blocat acest dosar rând pe rând încă de la începutul anului pentru a obţine validarea de către UE a planurilor lor de redresare dotate cu miliarde de euro subvenţii.
După ce şi-au asigurat undă verde asupra planurilor de redresare, cele două capitale şi-au ridicat în final rezervele în cadrul unui compromis privind mai multe dosare care includ şi deblocarea unui ajutor financiar de 18 miliarde de euro pentru Ucraina în 2023.
„A fost un drum lung, cu obstacole la fiecare pas. Astăzi, unitatea a prevalat şi toate statele membre şi toţi cetăţenii UE vor beneficia de asta”, a declarat comisarul pentru economie, Paolo Gentiloni, într-un comunicat.
Impozitul minim global este doar o parte (cunoscută ca pilonul 2) a acordului OCDE.
Primul pilon, care prevede impozitarea companiilor acolo unde obţin profituri pentru a pune capăt anumitor practici de evaziune fiscală, vizează în special giganţii domeniului digital. El necesită un acord internaţional care nu este încă finalizat.
Preşedintele francez Emmanuel Macron aflat în prim-planul acestui dosar de mai mulţi ani, a salutat „un progres major pentru toţi cei care susţin dreptatea fiscală la fel ca noi”.
„Punem în aplicare unul dintre cele mai dragi proiecte ale mele în Europa: impozitarea minimală a companiilor la nivel global”, a salutat şi cancelarul german Olaf Scholz.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii