G4Media.ro

Uniunea Europeană cere Iranului să revină asupra deciziei de a depăşi limite…

Sursa foto: Pixabay

Uniunea Europeană cere Iranului să revină asupra deciziei de a depăşi limite impuse de acordul nuclear

Şefii diplomaţiilor Uniunii Europene, Franţei, Germaniei şi Marii Britanii s-au declarat marţi seară „extrem de îngrijoraţi” şi au făcut apel la Teheran „să revină asupra deciziei” de a depăşi limita impusă rezervelor sale de uraniu slab îmbogăţit prin acordul din 2015 privind programul său nuclear, relatează AFP.

„Cerem Iranului să revină asupra deciziei sale şi să se abţină de la a lua noi măsuri care ar slăbi” acordul din 2015, au precizat într-un comunicat comun difuzat la Bruxelles cei patru responsabili: Federica Mogherini (UE), Jean-Yves Le Drian (Franţa), Heiko Maas (Germania) şi Jeremy Hunt (Marea Britanie).

„Am fost clari şi coerenţi asupra faptului că angajamentul nostru faţă de acordul nuclear depinde de respectarea totală de către Iran (a angajamentelor sale – n.r.). Regretăm această decizie a Iranului, care pune sub semnul întrebării un instrument esenţial al non-proliferării nucleare”, au mai subliniat ei.

În acordul privind problema nucleară, Teheranul s-a angajat să nu încerce să dezvolte bomba atomică şi a acceptat să-şi reducă drastic programul nuclear în schimbul ridicării sancţiunilor internaţionale care sufocă economia iraniană.

Însă decizia preşedintelui american Donald Trump de a se retrage unilateral din acord a determinat restabilirea de sancţiuni din partea SUA, care au ca efect izolarea aproape totală a Iranului de sistemul financiar internaţional şi pierderea de către Teheran a cvasi-totalităţii cumpărătorilor săi de petrol.

Teheranul ameninţă că va încălca alte dispoziţii ale acordului dacă celelalte ţări încă semnatare (Germania, China, Franţa, Marea Britanie şi Rusia) nu o ajută să evite sancţiunile americane.

Iranul a depăşit limita stocului de uraniu îmbogăţit convenită prin acordul din 2015 cu puterile internaţionale, a anunţat luni Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA).

Citește și: Reacțiile președinților Donald Trump și Emmanuel Macron după ce Iranul a depășit rezervele de uraniu îmbogățit/ Decizia ridică semne de întrebare cu privire la programul său nuclear

Image by Catalania Catalino from Pixabay 

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. 🙂 ha ha ha, ati ajuns niste cersetori cu mina intinsa sa cereti pomana de la groparii civilizatiei in frunte cu Rusia, Iranul si altii. pai SUA a blocat swiftul in Iran iar recent
    europenii au deschis un canal separat sa le plateasca pentru petrol, ce naivitate. degeaba mai primesc salarii grase politicienii europeni, nu se merita

  2. Sa vezi ce ii pune cu botul pe labe miniliderul mondial micron și deshidrata merkel…