G4Media.ro

Uniunea Europeană cere Israelului să-şi „înceteze imediat” operaţiunea militară de la Rafah

Sursa foto: SAID KHATIB / AFP

Uniunea Europeană cere Israelului să-şi „înceteze imediat” operaţiunea militară de la Rafah

Uniunea Europeană a cerut miercuri Israelului să-şi „înceteze imediat” operaţiunea militară de la Rafah, în sudul Fâşiei Gaza, pentru că în caz contrar relaţia sa cu UE ar putea fi pusă la încercare, relatează AFP, transmite Agerpres.

„Uniunea Europeană îndeamnă Israelul să-şi înceteze imediat operaţiunea militară de la Rafah”, a cărei continuare „ar pune în mod inevitabil la încercare relaţia UE cu Israelul”, a declarat şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, citat într-un comunicat.

Zeci de mii de civili au continuat să fugă miercuri din oraşul Rafah din sudul Fâşiei Gaza, care este atacat de Israel şi ameninţat cu o ofensivă terestră majoră.

De asemenea, UE solicită Israelului „să se abţină de la agravarea în continuare a situaţiei umanitare deja dezastruoase din Gaza” şi să „redeschidă” punctul de trecere de la Rafah. Peste un milion de civili care s-au refugiat la Rafah au primit ordin să se evacueze în zone pe care ONU nu le consideră „sigure”, denunţă UE, principalul donator de ajutor umanitar pentru palestinieni.

Armata israeliană a intrat în Rafah cu tancuri pe 7 mai.

De atunci, punctul de trecere a frontierei dintre Fâşia Gaza şi Egipt a rămas închis, deşi este crucial pentru convoaiele care transportă ajutoare pentru o populaţie ameninţată de foamete în Gaza, conform ONU.

Operaţiunea militară israeliană de la Rafah „duce la mai multe strămutări, risc de foamete şi suferinţă umană”, a mai deplâns UE în acest mesaj.

În cea de-a opta lună a războiului care a început pe 7 octombrie cu un atac fără precedent pe teritoriul israelian al mişcării islamiste palestiniene Hamas, 35.173 de persoane au murit în Fâşia Gaza, majoritatea civili, potrivit Ministerului Sănătăţii al Hamas.

Atacul de la 7 octombrie al comandourilor Hamas infiltrate din Gaza în sudul Israelului s-a soldat cu moartea a peste 1.170 de persoane, majoritatea civili, conform unui bilanţ AFP bazat pe date oficiale israeliene. Peste 250 de persoane au fost răpite în timpul atacului şi 128 rămân captive în Gaza, dintre care se crede că 36 au murit, potrivit armatei.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Doar ce a anunțat Putler că a dat ordin industriei de armament să și dubleze/ tripleze producția. Ce naiba face cu atâta armament ??Auchhhh ,era vorba de Israel…