G4Media.ro

Uniunea Europeană condamnă „în cei mai fermi termeni” atacul cu rachete rusești…

Sursa Foto: Emerging Europe

Uniunea Europeană condamnă „în cei mai fermi termeni” atacul cu rachete rusești de la mall-ul din Kremenciuk și îl califică drept un „act atroce” / „Bombardarea civililor reprezintă o crimă de război”

Uniunea Europeană a condamnat „în cei mai fermi termeni” atacul cu rachete rusești asupra unui centru comercial din Kremenciuk, în centrul Ucrainei, calificându-l drept un „act atroce”, relatează CNN.

Numărul persoanelor ucise în urma atacului a crescut marți la 18, a declarat un oficial regional, operațiunile de căutare și salvare fiind încă în curs de desfășurare.

„UE condamnă în termenii cei mai fermi posibil atacul cu rachete rusești asupra unui centru comercial din orașul ucrainean Kremenciuk”, se arată într-un comunicat publicat marți dimineață.

„Sute de civili nevinovați ar fi fost prezenți în centru în momentul atacului. Gândurile noastre sunt alături de victime și de familiile acestora”, mai afirmă UE.

„Acesta este încă un act atroce dintr-o serie de atacuri asupra civililor și a infrastructurii civile din partea forțelor armate ruse, inclusiv cele mai recente atacuri cu rachete asupra clădirilor și infrastructurii civile din Kiev și din alte regiuni. Bombardarea continuă a civililor și a obiectelor civile este reprobabilă și total inacceptabilă și reprezintă o crimă de război”, declară Uniunea Europeană.

„Rusia poartă întreaga responsabilitate pentru aceste acte de agresiune și pentru toate distrugerile și pierderile de vieți omenești pe care le provoacă. Ea va fi trasă la răspundere pentru acestea.

UE își reiterează solidaritatea deplină cu poporul ucrainean. UE va continua să ofere un sprijin puternic pentru reziliența economică, militară, socială și financiară globală a Ucrainei, inclusiv ajutor umanitar”, precizează Bruxellesul.

Sute de oameni se aflau la mall cu câteva minute înainte de lovitură, despre care oficialii ucraineni spun că a fost dată de o rachetă rusească KH-22. KH-22 poate transporta un focos exploziv care poate cântări până la 1 tonă.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Act atroce? A fost un atac terorist. Numai teroristii ataca obiective civile.

    Declaratia UE e o bataie de joc atroce.

  2. Da ma, nu se pune ca nu au luat bon de ordine la intrare, am inteles.
    Tu chiar n-ai alta treaba decat sa iei texte dintr-un loc si sa le postezi in altul?