Uniunea Europeană face apel la dialog pentru reducerea tensiunilor privind Taiwanul
Uniunea Europeană a cerut miercuri rezolvarea prin dialog a tensiunilor legate de vizita în Taiwan a preşedintei Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi, şi menţinerea canalelor de comunicare cu China, pentru evitarea erorilor de apreciere, informează Reuters, citată de Agerpres.
„UE este interesată de menţinerea păcii şi a statu quo-ului în Strâmtoarea Taiwan”, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene. „Încurajăm o rezolvare paşnică a problemelor de o parte şi de alta a strâmtorii. Trebuie menţinute canale corespunzătoare de comunicare, pentru a reduce riscurile erorilor de calcul”, a adăugat sursa respectivă.
Conform aceluiaşi reprezentant oficial, UE are o politică clară privind „o singură Chină” şi recunoaşte guvernul de la Beijing ca singurul executiv legitim al Chinei, însă doreşte totodată „relaţii de prietenie şi o colaborare strânsă cu Taiwanul”.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
8 comentarii