G4Media.ro

Uniunea Europeană face apel la menţinerea impulsului pentru un acord de pace…

Sursa foto: Wikipedia

Uniunea Europeană face apel la menţinerea impulsului pentru un acord de pace între Armenia şi Azerbaidjan

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a raportat „progrese” în urma discuţiilor dintre liderii Armeniei şi Azerbaidjanului purtate duminică la Bruxelles şi a cerut menţinerea impulsului în vederea unui acord de pace, transmite AFP, citată de Agerpres.

Cele două ţări din Caucaz se luptă de 30 de ani pentru controlul asupra enclavei Nagorno-Karabah.

Întâlnirea dintre premierul armean, Nikol Pashinyan, şi preşedintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, a cincea de acest fel în cadrul medierii europene, a avut loc la sfârşitul unei săptămâni marcate de noi ciocniri la graniţa dintre cele două ţări, în care un soldat armean şi un soldat azer au fost ucişi.

Charles Michel a asigurat, după întâlnire, că cei doi lideri „împărtăşesc o dorinţă comună de pace”, descriind discuţiile drept „sincere, deschise şi productive”. „În urma discuţiilor pozitive recente din Statele Unite cu privire la un tratat de pace, ar trebui menţinut impulsul pentru a face paşi decisivi către semnarea unui acord de pace cuprinzător”, a adăugat el.

Oficialul european se referea la discuţiile purtate timp de patru zile la începutul lunii mai, la Washington, între delegaţiile armeană şi azeră.

Charles Michel a indicat că cei doi lideri au convenit să reia întâlnirile bilaterale privind delimitarea frontierei. S-au făcut „progrese clare” în deblocarea transportului,”în special în ceea ce priveşte redeschiderea legăturilor feroviare către şi prin” enclava azeră Nahicevan, situată între Armenia şi Iran, a spus el.

Cei doi lideri au convenit, de asemenea, asupra unor noi eliberări de deţinuţi în următoarele săptămâni.

O nouă întâlnire între Pashinyan si Aliyev este programată pe 1 iunie la Chişinău, cu implicarea preşedintelui francez Emmanuel Macron şi a cancelarului german Olaf Scholz, pe lângă Charles Michel, în marja celui de-al doilea summit al Comunităţii Politice Europene.

Cele două ţări caucaziene au dus două războaie, la începutul anilor 1990 şi în 2020, pentru controlul asupra enclavei Nagorno – Karabah. Tensiunile s-au reluat recent, când Baku a anunţat, pe 23 aprilie, că a instalat un prim punct de control rutier la intrarea în coridorul Lachin, singura axă ce leagă Armenia de enclava separatistă, deja supusă unei blocade care a cauzat penurie şi pene de curent.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Pace? La ce bun? Dati-le arme sa se lupte inca 30 de ani.