G4Media.ro

Uniunea Europeană înăspreşte restricţiile cu privire la importurile de oţel

Sursa foto: Unsplash / Christophe Dion

Uniunea Europeană înăspreşte restricţiile cu privire la importurile de oţel

Comisia Europeană a anunţat marţi că va înăspri restricţiile cu privire la importurile de oţel, începând de luna viitoare, în încercarea de a proteja sectorul siderurgic european de o explozie a importurilor, transmite Reuters, preluată de Agerpres.

UE va reduce cotele de import, care limitează cantităţile de oţel care pot fi importate fără tarife în cele 27 de state membre, a precizat Executivul comunitar, confirmând un anunţ făcut săptămâna trecută de vicepreşedintele Comisiei Europene, Stephane Sejourne.

Într-un interviu pentru Reuters, Stephane Sejourne a spus că aceste măsuri vor reduce intrările de oţel în UE cu aproximativ 15%.

Cantităţile de oţel importate în limitele cotelor reflectă fluxurile comerciale normale şi nu sunt vizate de tarife. Orice importuri de oţel care depăşesc cotele vor fi vizate de tarife de 25%.

De asemenea, ţările membre nu vor mai putea să prelungească acele cote neutilizate pentru alte ţări precum şi pentru categoriile cu presiuni mari la importuri şi consum redus, a precizat Comisia.

„Măsura va crea o gură de oxigen pentru producătorii de oţel din UE, care vor putea să îşi majoreze producţia şi astfel să îşi recupereze cota de piaţă pierdută. De asemenea, îşi propune să crească gradul de ocupare şi investiţiile în producţia de oţel verde”, a adăugat Executivul comunitar.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.