G4Media.ro

Uniunea Europeană își activează echipa de reacție rapidă la atacuri cibernetice, în…

Sursa foto: Pixabay

Uniunea Europeană își activează echipa de reacție rapidă la atacuri cibernetice, în sprijinul Ucrainei

Uniunea Europeană este gata să îşi activeze echipa de reacţie rapidă la atacuri informatice, pentru a ajuta Ucraina să facă faţă acţiunilor ostile ale Rusiei, a anunţat marţi Lituania, care conduce unitatea respectivă.

Din echipa înfiinţată în 2019 fac parte experţi croaţi, estonieni, lituanieni, polonezi şi români.

AFP citează un mesaj scris în reţeaua Twitter de viceministrul lituanian al apărării, Margiris Abukevicius, conform căruia Lituania şi alte state „activează echipa de reacţie rapidă la atacuri informatice pentru a ajuta instituţiile ucrainene să facă faţă ameninţărilor informatice în creştere”.

Decizia a fost luată după ce Rusia a recunoscut luni independenţa republicilor autoproclamate Doneţk şi Lugansk din estul Ucrainei. Occidentul a criticat poziţia anunţată de preşedintele rus Vladimir Putin, care sporeşte şi mai mult temerile privind o invazie în Ucraina.

Luni, ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, apreciase că Rusia a folosit tactici hibride pentru a „învenina situaţia”. „Asistăm la campanii de dezinformare, asistăm la atacuri informatice. Asistăm la fake news (ştiri false – n. red.) evidente propagate despre Ucraina şi asistăm la o activitate militară crescută”, a declarat el presei la Bruxelles.

Serviciile de securitate informatică din Ucraina au avertizat la începutul săptămânii că sunt iminente atacuri de acest gen, având în vedere unele acţiuni similare de mare amploare observate recent.

Kuleba a cerut Uniunii Europene să ia decizii care „să transmită Rusiei mesaje clare, şi anume că escaladarea nu va fi permisă şi Ucraina nu va fi lăsată singură”. „Asta include nu doar mesaje politice, semnale politice, ci şi anumite acţiuni foarte specifice, cum ar fi sprijinul pentru dezvoltarea sectorului nostru defensiv, sprijinul pentru securitatea informatică a Ucrainei, adoptarea unor anumite sancţiuni”, a precizat el.

Sursa foto: Pixabay

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. isi activeaza? nu trebuia sa fie activa de cel putin o luna de zile? bai, frateeee, suntem terminati!
    daca astia abia acum isi activeaza divizia, inseamna ca sistemele sunt deja cotropite, vor cadea la comanda lui Putin.