Uniunea Europeană pregăteşte achiziţii în grup de vaccin şi tratamente împotriva variolei maimuţei / România a solicitat 1.000 de doze de vaccin
Uniunea Europeană pregăteşte achiziţii în grup de vaccinuri şi tratamente împotriva variolei maimuţei, a anunțat Comisia Europeană. Ministrul român al Sănătății, Alexandru Rafila, a precizat, vineri, că România a solicitat 1.000 de doze de vaccin.
„Noi nu avem (vaccin, n.red.), sunt puține țări care au și o să existe un mecanism de distribuție”, a precizat ministrul Sănătății.
Alexandru Rafila a menționat că vaccinul care va fi folosit este cel împotriva variolei, boală eradicată la nivel global, motiv pentru care vaccinul se produce în cantități mici.
Uniunea Europeană pregăteşte achiziţii în grup de vaccinuri şi tratamente împotriva variolei maimuţei („monkeypox”), a anunțat și Comisia Europeană, precizând că „procedurile exacte” de procurare „urmează să fie stabilite împreună cu statele membre în zilele următoare”, relatează AFP, preluată de News.ro.
Organismul european Health Emergency Response Authority (HERA) „cooperează cu statele membre şi producătorii pentru a procura vaccinuri şi tratamente împotriva varilei maimuţei”, a anunţat un purtător de cuvânt al CE însărcinat cu probleme de sănătate, Stefan De Keersmaecker.
„Procedurile exacte vor fi stabilite cu statele membre în zilele următoare”, a precizat el.
Spania a anunţat că intenţionează să achiziţioneze vaccinul Imvanex şi tratamentul antiviral Tecovirimat printr-o achiziţie în grup în UE.
Imvanex, produs de laboratorul Bavarian Nordic, este un vaccin de generaţia a treia (viu care nu se replică în organismul uman) autorizat în UE din 2013, indicat împotriva variolei la adulţi.
Numărul cazurilor confirmate de varola maimuţei în lume a crescut miercuri la 219 în afara ţărilor în care boala este endemică, potrivit unui bilanţ al Centrului European de Prevenţia şi Controlul Bolilor (ECDC).
Până la acest moment, în România nu a fost confirmat niciun caz de variola maimuței și nici vreo suspiciune de infectare.
Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
12 comentarii