G4Media.ro

Uniunea Europeană sancţionează zece membri ai regimului militar din Myanmar şi două…

Foto: Comisia Europeană

Uniunea Europeană sancţionează zece membri ai regimului militar din Myanmar şi două companii care îl finanţează

Uniunea Europeană a decis luni sancţionarea a zece membri ai regimului militar aflat la conducere în Myanmar şi a două companii care îl finanţează, pentru a condamna reprimarea violentă a manifestanţilor pro-democraţie, au anunţat surse diplomatice europene, citate de France Presse, relatează Agerpres.

Decizia a fost validată de miniştrii de externe din ţările membre UE, reuniţi în videoconferinţă în cadrul Consiliului Afaceri Externe (CAE).

Sancţiunile europene constau într-o interdicţie de deplasare sau de tranzitare în UE şi în îngheţarea activelor pe teritoriul Uniunii Europene. De asemenea, este interzisă orice finanţare din UE a companiilor vizate.

Cele două companii sancţionate sunt Myanmar Economic Holdings Ltd (MEHL) şi Myanmar Economic Corporation (MEC), considerate drept surse de finanţare pentru junta care a preluat puterea printr-o lovitură de stat pe 1 februarie.

Principiul acestor noi sancţiuni a fost convenit la 22 martie, atunci când miniştrii europeni l-au sancţionat pe liderul juntei, generalul Min Aung Hlaing, nouă comdandanţi de rang înalt ai armatei, precum şi pe preşedintele comisiei electorale.

Cele zece nume adăugate luni pe ‘lista neagră’ a UE sunt în mare parte membri ai Consiliului administrativ de stat (SAC). Europenii îi consideră implicaţi în mod direct în luarea deciziilor şi astfel responsabili pentru slăbirea democraţiei şi a statului de drept în Myanmar.

Londra şi Washingtonul au sancţionat deja două entităţi birmane având legătură cu junta.

Cel puţin 700 de persoane au fost ucise în cursul reprimării manifestaţiilor din Myanmar de către armată.

sursa foto: CE

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Piticul Cracanat e terminat!