Uniunea Europeană se opune sancționării de către SUA a șefului diplomației iraniene, în urma intensificării activității nucleare a Teheranului
Uniunea Europeană ”regretă” decizia Statelor Unite de a-l sancţiona pe şeful diplomaţiei iraniene Mohammad Javad Zarif şi ”va continua să coopereze” cu acesta, a anunţat joi un purtător de cuvânt al şefei diplomaţiei europene, Federica Mogherini, relatează AFP.
”Regretăm această decizie”, a anunţat Carlos Martin Ruiz de Gordejuela. „În ceea ce ne priveşte, vom continua să colaborăm cu domnul Zarif în calitatea sa de diplomat la cel mai înalt nivel al Iranului şi ca urmare a importanţei menţinerii relaţiilor diplomatice” cu Teheranul, a adăugat el.
Uniunea Europeană se opune acestei politici a administraţiei americane în încercarea de a salva acordul nuclear încheiat în 2015 cu Teheranul şi care este afectat de retragerea SUA. Acord, menit să garanteze natura strict paşnică a programului nuclear iranian, a intrat într-o dezintegrare progresivă după retragerea unilaterală a SUA în 2018 şi restabilirea sancţiunilor americane.
Teheranul a decis să nu-şi mai respecte unele dintre angajamente la începutul lunii iulie pentru a exercita presiuni asupra celorlalte state părţi ale acordului – Franţa, Regatul Unit, Germania, Rusia şi China – în vederea reluării exporturilor de petrol.
O reuniune a miniştrilor de externe din aceste cinci ţări cu Mohammad Javad Zarif este prevăzută ”în viitorul apropiat”, dar încă nu a fost stabilită o dată.
SUA au decis miercuri să impună sancţiuni împotriva şefului diplomaţiei iraniene, intensificându-şi campania de ‘presiune maximală’ asupra regimului iranian, pe care îl acuză că destabilizează Orientul Mijlociu.
Sancţiunile prevăd îngheţarea tuturor activelor pe care Mohammad Javad Zarif le-ar deţine în SUA şi interzic orice tranzacţie cu el, a precizat Trezoreria SUA într-un comunicat.
Prin aceste sancţiuni, Washingtonul va încerca să împiedice vizitele în străinătate ale lui Zarif, chiar dacă administraţia americană nu îi va bloca participarea la activităţile ONU de la New York.
Sursă: Agerpres
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii