Uniunea Europeană şi Uruguay îşi consolidează cooperarea în domeniul energiei şi al hidrogenului din surse regenerabile
UE şi Uruguay au decis marţi să îşi intensifice cooperarea în vederea realizării tranziţiei către o energie curată, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene, citat de Agerpres.
În cadrul reuniunii la nivel înalt UE-CELAC de la Bruxelles, comisarul pentru energie, Kadri Simson, şi ministrul afacerilor externe al Uruguayului, Francisco Bustillo Bonasso, au semnat un memorandum de înţelegere privind energia din surse regenerabile, eficienţa energetică şi hidrogenul din surse regenerabile, în prezenţa preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi a preşedintelui Republicii Orientale a Uruguayului, Luis Lacalle Pou. Memorandumul de înţelegere face parte din Agenda de investiţii „Global Gateway” a UE-ALC (Uniunea Europeană-America Latină şi zona Caraibilor), pe care preşedintele Ursula von der Leyen a prezentat-o luni în cadrul Mesei rotunde de afaceri UE-ALC.
„UE şi Uruguay împărtăşesc ambiţia de a stimula utilizarea surselor regenerabile de energie, în conformitate cu obiectivele noastre ambiţioase în materie de climă. Suntem de acord în ceea ce priveşte necesitatea unei pieţe mondiale a hidrogenului bazate pe norme, transparente şi nedenaturate, cu standarde şi sisteme de certificare internaţionale fiabile, pentru a sprijini tranziţia către o energie curată. Prezentul memorandum de înţelegere ne oferă o bază pentru a ne ghida şi a ne intensifica activitatea cu privire la aceste aspecte, dat fiind că ambele părţi depun eforturi pentru a atinge neutralitatea climatică până în 2050”, a declarat preşedintele, Ursula von der Leyen.
Memorandumul semnat marţi stabileşte obiectivele noastre şi pregăteşte terenul pentru o viitoare foaie de parcurs care să prezinte activităţi specifice sprijinite de strategia de investiţii „Global Gateway”. Printre domeniile potenţiale de cooperare se numără revizuirea şi aprofundarea acţiunilor şi politicilor de promovare a eficienţei energetice, precum şi schimburile în ceea ce priveşte politicile referitoare la energia din surse regenerabile şi hidrogenul din surse regenerabile şi derivaţii săi. Mai precis, cooperarea noastră în materie de cercetare şi de reglementare va include lucrări privind definiţiile, metodologiile, normele de sustenabilitate, sistemele de certificare şi măsurile de stimulare a îmbunătăţirii eficienţei energetice şi a utilizării hidrogenului din surse regenerabile.
De asemenea, vom colabora pentru direcţionarea investiţiilor către aceste domenii critice, oferindu-le potenţialilor investitori un nivel maxim de claritate în ceea ce priveşte finanţarea atât în Uniunea Europeană, cât şi în Uruguay.
Prezentul memorandum subliniază faptul că investiţiile în energia din surse regenerabile, eficienţa energetică şi hidrogenul din surse regenerabile şi derivaţii săi trebuie să respecte legislaţia de mediu relevantă referitoare la sectorul marin şi terestru, atât în UE, cât şi în Uruguay, pentru a ne asigura că abordăm în paralel atât criza biodiversităţii, cât şi criza climatică. În plus, politicile care promovează eficienţa energetică, energiile din surse regenerabile şi hidrogenul din surse regenerabile şi derivaţii săi ar trebui să ţină seama în mod corespunzător de protecţia, conservarea şi refacerea sistemelor de apă şi a ecosistemelor legate de apă.
UE şi Uruguay au iniţiat recent un dialog în domeniul energiei care vizează energia din surse regenerabile, eficienţa energetică şi hidrogenul din surse regenerabile, continuând dialogul politic fructuos bazat pe Acordul-cadru de cooperare dintre UE şi Uruguay semnat în 1992. Ambele părţi împărtăşesc obiectivul de a atinge neutralitatea climatică până în 2050 şi recunosc rolul-cheie al eficienţei energetice şi al energiei din surse regenerabile în realizarea obiectivelor Acordului de la Paris.
Comisia Europeană coordonează elaborarea şi punerea în aplicare a Agendei de investiţii „Global Gateway” a UE-ALC (GGIA). Agenda de investiţii „Global Gateway” a UE-ALC reprezintă un angajament politic de a colabora, identificând oportunităţi echitabile de investiţii verzi şi digitale în America Latină şi în zona Caraibilor, care vor beneficia de mediul deschis generat de acordurile comerciale şi de investiţii şi vor contribui la îndeplinirea obiectivelor de dezvoltare durabilă. Agenda evidenţiază peste 130 de proiecte ilustrative desfăşurate în ţări din America Latină şi din zona Caraibilor pentru a mobiliza investiţii inteligente care să promoveze creşterea durabilă în sectoare-cheie precum sănătatea, energia din surse regenerabile, conectivitatea digitală, materiile prime critice, cercetarea şi inovarea.
Agenda va fi realizată prin intermediul iniţiativelor „Echipa Europa”: UE, statele sale membre, instituţiile de finanţare a dezvoltării, inclusiv Banca Europeană de Investiţii (BEI), agenţiile de creditare a exportului şi toate celelalte surse publice de finanţare vor colabora cu sectorul privat în cadrul unor parteneriate public-privat.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank