G4Media.ro

Uniunea Europeană susține că „nu a fost informată” în legătură cu pactul…

Sursa Foto: Parlamentul European

Uniunea Europeană susține că „nu a fost informată” în legătură cu pactul de securitate pentru zona indo-pacifică dintre SUA, Marea Britanie și Australia

Uniunea Europeană susține că „nu a fost informată” în legătură cu pactul de securitate pentru zona indo-pacifică încheiat între Statele Unite, Marea Britanie şi Australia, şi „va analiza repercusiunile acestuia”, au declarat joi doi dintre purtătorii de cuvânt de la Bruxelles, transmite AFP, citați de Agerpres.

„Uniunea Europeană nu a fost informată despre acest proiect şi suntem în contacte pentru a înţelege această alianţă”, a declarat Peter Stano, purtătorul de cuvânt al şefului diplomaţiei europene, Josep Borrell.

Borrell urmează să prezinte joi după-amiază strategia UE pentru regiunea indo-pacifică.

Conform purtătorului său de cuvânt, „va fi realizată o analiză a situaţiei şi a repercusiunilor acestei alianţe, iar viitoarea reuniune a miniştrilor de externe din UE, prevăzută la 18 octombrie la Luxemburg, oferă o oportunitate pentru o discuţie cu privire la această alianţă”.

Prima consecinţă a pactului AUKUS este ruperea de către Australia a unui important contract pentru furnizarea de submarine convenţionale din Franţa, în favoarea submarinelor nucleare concepute cu ajutorul SUA şi al Marii Britanii.

Parisul şi-a manifestat nemulţumirea şi a adus acuzaţii serioase împotriva preşedintelui american Joe Biden.

„Este, într-adevăr, spus fără ocolişuri, o înjunghiere pe la spate”, s-a indignat ministrul francez de externe, Jean-Yves Le Drian, la postul de radio France Info. Preşedintele „Biden a luat o decizie brutală”, a adăugat el. „Noi am stabilit cu Australia o relaţie de încredere. Această încredere a fost trădată”, a mai spus ministrul francez.

Întrebată despre consecinţele mâniei Franţei asupra negocierilor în curs între UE şi Australia vizând încheierea unui acord de liber-schimb, Comisia Europeană a reacţionat cu prudenţă. „Nu va exista un efect imediat asupra discuţiilor şi a relaţiilor cu Australia”, a declarat purtătoarea de cuvânt adjunctă a Comisiei, Dana Spinanţ.

Sursa Foto: Parlamentul European

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

9 comentarii

  1. Nu se informează. Sau a uitat ue ca e mufata prin nordstream la ștuțul rusesc? Sa își vadă de decarbonificarea ei

  2. Oooo.. n-ati informat UE? Rusine sa va fie! Poate avea si Borellinio un cuvintel de spus, poate vroia sa felicite Australia pentru intrarea in alianta AKUS. Ma intreb daca UNgaria va informa UE atunci cand face un „Exit”?

  3. Nici nu îmi dau seama cum de au putut să facă așa ceva ,cum de și-au permis să nu ceară aprobare de la al-4-lea Reich .

  4. V-as recomanda sa „Dati cu Pace”. Care ar trebui sa fie „echilibrul lui Nash” in Geopolitica ? Bete si pietre, cum zicea verisoru’ .

  5. Ahahaha, toata planeta isi bate joc de ue, ue = uniunea entelegentilor

  6. Foarte bine, poate asa realizeaza si UE ca nu este de viitor sa fi sclavul SUA. Dar UE este mai mult preocupata de legebete decat de interesele cetatenilor europeni.

  7. Dar am scăpat de Trump, acum America își respecta aliații. 😂

  8. logic ca nu i-a anuntat ca daca o facea tipau ca nu sunt de acord si voiau negocieri interminabile. astia voiau sa rezolve ceva nu sa o frece prin comitete.

  9. Ce dramă! Oricum UE este ocupată cu reeducarea propriilor cetățeni…avem prea mult și trebuie să plătim mai scump orice, circulam prea mult cu mașina și trebuie să iubim ce nu ne place. Noi suntem ocupați cu securitatea urșilor polari…