Uniunea Naţională a Studenţilor din România, „strigăt de revoltă” către guvernanţi: Vă bateţi joc de studenţi şi, implicit, de viitorul acestei ţări! Interesul vostru pentru tineri e minim. Fuga din ţară: singura soluţie pe care, de fapt, o încurajaţi
Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR), transmite os crisoare deschisă către guvernul României, ca un „strigăt de revoltă” pentru „îndelungile reforme şi ajustări” luate de către guvernanţi. Reprezentanţii UNSR le transmit acestora că îşi bat joc de studenţi şi, implicit, de viitorul ţării. „Interesul vostru pentru tineri e minim. Fuga din ţară: singura soluţie pe care, de fapt, o încurajaţi”, se arată în scrisoarea deschisă a studenţilor români. Ei mai reproşează Guvernului eliminarea transportului gratuit, cu excepţia traseului spre si dinspre casă la universitate, nivelul scăzut al burselor aflate la „coada priorităţilor” şi costurile reale pentru masă şi cazare, care sunt „reţeta abandonului universitar”, transmite News.ro.
Scrisoarea deschisă:
„Stimaţi decidenţi, după îndelungi “reforme” şi “ajustări”, ne vedem obligaţi să vă transmitem un mesaj cât se poate de direct: vă bateţi joc de studenţi şi, implicit, de viitorul acestei ţări! Oricât de mult v-aţi ascunde după scuze şi “dificultăţi bugetare”, realitatea arată că interesul vostru pentru tineri e minim. Iar când zic “minim”, poate e prea mult.
Transportul studenţesc: 90% doar spre facultate şi înapoi, zero pentru orice alt traseu
Sigur, pentru drumul de acasă până la universitate şi invers există acea reducere de 90%. Dar dacă un student are “îndrăzneala” să circule în alt scop – fie că e o deplasare pentru studiu, un interviu de angajare sau chiar un eveniment ştiinţific –, descoperă brusc că nu mai beneficiază de nicio reducere. E ca şi cum singurul drum “justificat” pentru un tânăr ar fi strict către cursuri. În rest, nevoia de mobilitate a studenţilor se loveşte de un zid: niciun discount, nici cea mai mică urmă de interes pentru activităţile lor din afara orarului universitar.
2. Biletele online: de la progres la haos
Aţi reuşit contraperformanţa de a face un pas uriaş înapoi, anulând achiziţia online a biletelor de tren. În anul 2025 (sau ce an mai este, după calendarul vostru), a obliga studenţii să stea la cozi interminabile, să depună documente şi să suporte un proces birocratic absurd e un semn clar al lipsei voastre de viziune. Ori nu vă pasă, ori sunteţi complet rupţi de realitate. Nu ştim ce e mai grav.
3. Bursele: mereu la coada priorităţilor
Bursele au rămas la un nivel derizoriu, fără să ţină pasul cu scumpirile. Studenţii abia reuşesc să-şi plătească chiria, utilităţile, mâncarea şi toate celelalte. Astfel, vă prezentăm situaţia aşa cum este ea :
Costuri reale pentru masă şi cazare: reţeta abandonului universitar
Conform unei analize efectuate de federaţia noastră, un student cheltuie, în medie, 900 de lei pe lună doar pe mâncare, dacă ne raportăm la preţurile din cantine (circa 15 lei/masă, de trei ori pe zi, pe parcursul a 20 de zile universitare). La această sumă se adaugă 250 de lei pentru o cameră de cămin (media la nivel naţional). Deci, numai pentru hrană şi cazare vorbim deja de 1.150 de lei lunar.
În schimb, bursa socială se ridică la doar 925 de lei, adică mai puţin decât cheltuielile de bază. Aşteptaţi să ne descurcăm cumva şi să rămânem “recunoscători” pentru o sumă ce nu acoperă nici măcar strictul necesar? Nevoile studenţilor nu se opresc la mâncare şi cazare – mai adăugăm transport, materiale de studiu şi alte cheltuieli elementare. În aceste condiţii, nu e de mirare că mulţi tineri renunţă la facultate sau pleacă definitiv din ţară.
4. Fuga din ţară: singura soluţie pe care, de fapt, o încurajaţi
Prin măsurile voastre, transmiteţi un mesaj tinerilor: “Vreţi să trăiţi decent? Luaţi-vă un bilet de avion şi plecaţi!” Vorbim, aşadar, de un “exod al creierelor” pe care voi, prin deciziile voastre, îl alimentaţi. România pierde forţă de muncă valoroasă, idei şi inovaţie – elemente esenţiale pentru viitorul unei ţări care, culmea, are pretenţii de creştere economică.
În calitate de reprezentanţi ai studenţilor, cerem transparenţă, echitate şi respect. Să nu uitaţi că studentul de azi va fi contribuabilul şi, da, alegătorul de mâine. Dacă tot afirmaţi că noi suntem viitorul, atunci începeţi să ne trataţi ca atare şi alocaţi resurse reale pentru susţinerea noastră.
Altfel, când tot mai mulţi tineri şi familiile lor vor lua calea aeroportului, să nu vă miraţi că rămâneţi să vă votaţi şi să vă lăudaţi între voi. România va pierde, şi voi veţi fi direct responsabili.
Şi să reţineţi un lucru: studenţii ştiu să se ridice ! Când ridicăm vocea – şi o vom ridica! – nu va fi doar un protest ocazional. Va fi un semn clar că ne-am săturat. Nu azi, nu mâine… dar momentul în care toţi vom spune “Stop!” la ignoranţă şi nedreptate se apropie cu paşi repezi!
Cu foarte mult „drag”,
Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
16 comentarii