Uniunea pentru Economii și Investiții

Recent, Comisia Europeană, într-un comunicat oficial, și-a anunțat intențiile și liniile directoare în vederea creării unei Uniuni unice pentru Economii și Investiții (SIU). Aceasta își propune să canalizeze mai eficient procesul de la economisire la investiție și să-l direcționeze către direcții mai productive, potrivit CE. Investiții în întreprinderi din Uniunea Europeană prin achiziționarea de instrumente financiare emise de acestea sau finanțare de risc, care ar sprijini crearea mai multor „unicorni”, arată o analiză a publicației bulgare Trud, preluată de Rador Radio România.

Textul oferă o scurtă analiză a problemelor din procesul de finanțare, care împiedică potențialul UE de creștere economică. Desigur, dezvoltarea provine din ideile și inovațiile datorită cărora sunt create produse solicitate pe piață. Pentru ca un astfel de produs să fie semnificativ pentru economie în ansamblu, este necesară o scară largă de producție și aprovizionare. Acest lucru necesită investirea unui capital suplimentar, care de obicei este strâns pe piețele financiare. Problema – nu doar în UE, ci și în zona euro – este că în practică piața de capital este în prezent foarte fragmentată și astfel, indiferent de dimensiunea lor, companiile nu beneficiază de aceleași condiții.

Altfel spus, aceeași întreprindere se va confrunta cu condiții diferite și va plăti un cost diferit de finanțare dacă obține un împrumut bancar în Estonia, în Belgia sau Spania. Aceasta și alte probleme trebuiau adresate prin construirea unei Uniuni a piețelor de capital, iar noua propunere este acum și mai cuprinzătoare și, prin urmare, pare și mai dificil de realizat.

Deși a început cu optimismul tradițional pentru astfel de materiale, textul recunoaște de fapt numeroase probleme, dintre care cea mai importantă este aceea că, din cauza factorilor structurali, economia UE are performanțe mai proaste decât principalii săi concurenți, iar acest lucru se datorează parțial intermedierii financiare ineficiente. De fapt, însă, rezultă dintr-o productivitate constant mai scăzută și o creștere insuficient de rapidă. În acest caz, analiza se concentrează pe aspectele financiare ale acestui decalaj, deși este evident că acestea au probabil un impact mult mai slab decât alți factori.

Printre acești factori se numără mediul de afaceri mai puțin favorabil din UE din cauza reglementărilor adesea excesive și inadecvate, dintre care multe sunt impuse de instituțiile europene fără a ține cont de specificul statelor membre sau de a asculta afacerile cu privire la aspectele negative asupra activității economice. În plus, impozitarea generală ridicată poate fi adăugată pentru a finanța sisteme sociale prea generoase, care, împreună cu legislațiile cu privire la piața muncii, limitează oferta de muncă.

Un factor major în ultimii ani a fost cerința pentru zero emisii nete de carbon până în 2050. Prin urmare, este nevoie de investiții suplimentare pentru a îndeplini acest obiectiv, care, totuși, nu va genera valoare adăugată în viitor. Cu toate acestea, ele sunt obligatorii deoarece întreprinderile care nu îndeplinesc cerințele vor fi închise, iar produsele pe care le produc și valoarea pe care o creează fie vor dispărea, fie vor avea loc undeva în afara UE.

Mai mult, în raportul lui Mario Draghi se menționează că până în 2030 economia UE are nevoie de investiții suplimentare între 750 de miliarde de euro și 800 de miliarde euro pe an. Totuși, aici nu intră cheltuielile militare extraordinare pe care țările UE, împreună și individual, au decis să le facă pentru înarmare (aproximativ 800 de miliarde de euro), ceea ce agravează și mai mult deficitul.

Starea actuală a finanțelor publice în multe țări din UE este nesatisfăcătoare și acestea fac obiectul unei proceduri de deficit bugetar excesiv. Lista cuprinde opt țări – Franța, Italia, Belgia, Ungaria, Malta, Polonia, Slovacia și România, dar nu le epuizează pe toate cu probleme de buget și datorii. Spațiul fiscal insuficient determină CE să caute soluții și din sectorul privat și este logic să se concentreze atenția asupra resurselor gospodăriilor pentru a fi atrase ca investitori.

Potrivit CE, la aproximativ 10 trilioane euro se ridică economiile gospodăriilor sub formă de depozite bancare și ea și-a stabilit ca obiectiv ca 8 trilioane de euro din aceștia să fie redirecționați către investiții în instrumente financiare din afara băncilor, care, conform estimărilor acestora, ar asigura fluxuri de aproximativ 350 de miliarde de euro pe an. Argumentele din spatele acestui obiectiv sunt legate de randamentele mai mici ale depozitelor bancare în comparație cu obligațiunile corporative sau cu participări procentuale, iar de acest lucru ar beneficia atât gospodăriile, cât și întreprinderile, întrucât costurile de intermediere financiară ar fi economisite.

Prima întrebare care apare imediat este de ce aceste beneficii nu sunt realizate în prezent și sunt necesare acțiuni concrete din partea instituțiilor europene. Această stare reflectă alegerea consumatorului, adică persoanele care economisesc (prezența depozitelor bancare nu este echivalentă cu economiile) au preferințe pentru deținerea de active cu risc scăzut, foarte lichide, cum ar fi depozitele bancare, în locul altor instrumente. Depozitele bancare sunt în general garantate de scheme naționale și implicit de țările respective. Prin urmare, până la suma specificată, riscul de insolvență este minim.

Astfel de garanții implicite nu pot fi acordate de guvernele naționale nici măcar pentru instrumentele tranzacționate pe piețele reglementate (schemele de protecție a investitorilor nu au un astfel de scop). Adică alegerea unor active cu risc mai scăzut și mai lichide nu poate fi atribuită doar lipsei de cunoștințe financiare, care, conform CE, este tipică pentru persoanele din UE care economisesc. Desigur, intenția declarată de îmbunătățire a educației financiare este o idee bună din punct de vedere practic, dar în prezent este (pe bună dreptate) o prerogativă a guvernelor individuale și intervenția în acest aspect al politicului nu pare necesară.

Situația este similară și în ceea ce privește ideea acordării de stimulente fiscale pentru investițiile din afara sistemului bancar. Acestea ar afecta impozitarea veniturilor persoanelor fizice, care – din fericire – este încă determinată la nivel național. În Bulgaria, astfel de stimulente sunt aplicate în prezent asigurărilor suplimentare de pensii voluntare și asigurărilor de viață, dar, în ciuda acestui fapt, interesul pentru aceste tipuri de investiții nu este deosebit de mare. Astfel de stimulente sunt valabile și în alte țări din UE, dar natura lor pe termen lung este în mod clar un factor mai puternic.

Comunicatul acordă o atenție aparte investitorilor instituționali sus-menționați, care, de asemenea, nu dețin un procent suficient de instrumente de capitaluri proprii în portofolii, potrivit CE. Cu toate acestea, există un motiv clar pentru acest lucru, în special în cazul fondurilor de asigurări obligatorii și al băncilor – cerințe de reglementare.

O altă întrebare care se ridică cu privire la strategia de finanțare directă menționată anterior este că aceasta va atrage resurse semnificative de la bănci. Potrivit datelor Băncii Centrale Europene, pentru fiecare 100 de euro în depozite atrase în bănci, sunt alocați peste 90 de euro în împrumuturi gospodăriilor și întreprinderilor din Uniunea Europeană. Prin urmare, dacă de la bănci vor fi retrase 8 trilioane de euro, împrumuturi în valoare de cel puțin 7 trilioane de euro ar trebui plătite, ceea ce ar duce la o scădere a capitalului sistemului bancar și a multiplicatorilor de depozit și bani și, în plus, ar fi necesară o modificare a structurii portofoliilor.

Această situație ar modifica și distribuția creditului în economie – resursele disponibile pentru împrumuturi pentru gospodării și întreprinderi ar scădea, iar ca urmare ratele dobânzilor la acestea ar crește. Resursele folosite ar fi probabil mai mici decât cele retrase de la bănci, dar dobânzile la finanțarea directă ar fi totuși mai mici. Cu toate acestea, acest lucru nu este disponibil pentru toate întreprinderile, ci doar pentru cele mai mari.

Adică, datorită acestei politici, ratele dobânzilor pentru întreprinderile mai mari ar scădea probabil în detrimentul întreprinderilor mai mici și al gospodăriilor. Pe de altă parte, randamentul investițiilor gospodăriilor ar putea crește, dar cu un risc mai mare de insolvență și lichiditate mai scăzută a activelor acestora, precum și în detrimentul costurilor de tranzacție crescute. Aceste consecințe sunt departe de a corespunde obiectivelor stabilite de CE.

Alte aspecte ale implementării Uniunii pentru Economii și Investiții, potrivit CE, sunt legate de centralizarea autorităților de supraveghere pentru a atenua problema arbitrajului de reglementare. Acesta este un alt element al integrării neterminate a piețelor de capital care rămâne de abordat, fără să fie clar dacă această decizie este una corectă. O abordare fără a ține cont de particularitățile naționale nu ar putea reflecta structura și dinamica diversă a piețelor respective. Prin urmare, accentul ar trebui să se pună pe cooperare și schimbul de informații între autoritățile naționale de reglementare, asigurând o supraveghere eficientă și menținând capacitatea de adaptare, ceea ce necesită o cunoaștere aprofundată a pieței locale și un răspuns rapid.

Comisia Europeană subliniază că și companiile tinere, ale căror venituri viitoare sunt incerte și încă nu au garanții, se bazează în principal pe finanțarea prin capitaluri proprii și apelează, de obicei, la fonduri de capital de risc destinate afacerilor în creștere. De aceea, oferă programe naționale și la nivelul Uniunii Europene, pentru a sprijini investițiile riscante. Din punct de vedere istoric, însă, astfel de programe s-au încheiat invariabil cu pierderi mari pentru contribuabili, întrucât afacerile care au primit sprijin nu au supraviețuit, în primul rând din cauza concurenței internaționale. În plus, astfel, resursele sunt alocate ineficient și creează condițiile pentru corupție politică.

În concluzie, perioada dobânzilor cheie negative și implementarea politicii monetare neconvenționale de către Banca Centrală Europeană, care a inclus și achiziționarea de obligațiuni corporative, nu a contribuit la o creștere mai rapidă a productivității în zona euro și în UE în ansamblu. Adică, problema ar trebui căutată nu atât în finanțarea costisitoare, cât în mediul general de afaceri.

Sursa: TRUD / Rador Radio România / Traducerea: Mirela Petrescu